[ X ]
Important20 August 2026 07:01

(ACUM 1 AN) Anunțul Guvernului 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 20 august 2025.  

Anunțul Guvernului 

Guvernul a anunțat că, de Ziua Independenței, 27 august, care este sărbătoare națională în Republica Moldova, va fi zi liberă. În schimb, joi, 28 august, și vineri, 29 august, urmau să fie zile lucrătoare.

Refuzul CEC 

Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței, a examinat și a respins cererea de înregistrare a listei de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Uniunii Centriste din Moldova pentru participare la alegerile parlamentare. Comisia a constatat că, două persoane de pe lista de candidați din partea acestei formațiuni politice dețineau statutul de membru al unui alt partid.

Precizările Procuraturii Generale 

Procuratura Generală a Republicii Moldova a anunțat că, în cadrul procedurii de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc din Republica Elenă, instituțiile statului au întreprins toate acțiunile în mod corect și legal, în strictă conformitate cu competențele autorităților centrale responsabile în materie de extrădare, potrivit legislației naționale și obligațiilor asumate prin tratatele internaționale aplicabile. În acea zi, procurorii de pe lângă Curtea de Apel Atena i-au adus la cunoștință lui Vladimir Plahotniuc cele două cereri suplimentare de extrădare.

Suspendări din funcții la Guvern 

Mai mulți angajați și-au suspendat activitatea în perioada 29 august – 26 septembrie, așa cum prevede Codul electoral. Ei candidau pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Guvernul, în ședință, a aprobat cererile de suspendare a activității următorilor demnitari: Sergiu Gherciu – secretar general al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Gheorghe Hajder – secretar de stat al Ministerului Mediului, Roman Cojuhari – șef al Agenției Proprietății Publice, Artur Mija – secretar general al Guvernului, Ana Calinici – secretar de stat al Guvernului. De asemenea, au fost aprobate cererile mai multor șefi și șefi adjuncți ai Oficiilor teritoriale ale Guvernului. Guvernul a aprobat şi demisia lui Constantin Borosan din funcția de secretar de stat al Ministerului Energiei, iar Lina Gudima a fost eliberată din funcția de director general adjunct al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Apel către partide

Partidul Politic „NOI – Noua Opţiune Istorică” și-a exprimat dezacordul cu abordările care existau în raport cu securitatea energetică a Republicii Moldova și a lansat apel către alte formaţiuni politice şi politicieni să nu mai speculeze la tema securităţii energetice, plasând-o în context politic şi geopolitic, deoarece această abordare nu era corectă.

Rezultatele sondajului iData 

Compania sociologică iData a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatele Barometrului electoral desfășurat în perioada 7-16 august 2025. Majoritatea respondenților considerau că orientarea țării era una greșită (53,2%). Totodată,  în caz de parlamentare, patru forțe politice ar fi acces în noul Parlament: Partidul Acțiune și Solidaritate – 36%, Blocul Electoral Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei  – 25,7%, Blocul „Alternativa” – 11,3%. „Partidul Nostru” – 9,2%.

Protest la Guvern 

Partidul Republican „Inima Moldovei”, în cadrul protestului desfășurat în fața Guvernului, a cerut guvernării PAS să introducă un moratoriu asupra închiderii școlilor și să aloce câte 600 000 de lei suplimentar în bugetul fiecărei instituții de învățământ.

Distincție pentru Igor Dodon 

Igor Dodon, ex-președinte al țării, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a fost decorat cu Ordinul bisericesc de gradul I „Sfântul Întocmai cu Apostolii Marele Cneaz Vladimir”, al Bisericii Ortodoxe Ucrainene subordonată Patriarhiei Moscovei. Distincția, din partea Mitropolitului Kievului și al întregii Ucraine, i-a fost înmânată lui Igor Dodon în timpul slujbei de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din satul Călărășeuca.

Planul pentru iarnă – aprobat

Cabinetul de miniștri a aprobat Planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2025-2026. Documentul conținea 48 de măsuri menite să asigure livrări stabile de energie pentru întreaga țară în sezonul rece, inclusiv prin diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale și consolidarea securității energetice.

Declarația PVM

Partidul „Viitorul Moldovei” (PVM), într-o declaraţie, a condamnat decizia Comisiei Electorale Centrale de a deschide doar 10 secții de votare pentru cetățenii de pe malul stâng al Nistrului, în loc de 41, așa cum a fost la alegerile din 2021.

Programul „373”  – prelungit 

Guvernul a aprobat modificarea Hotărârii nr.351/2023, prin care Programul de stimulare a investițiilor „373” a fost prelungit până la sfârșitul anului 2028. Decizia venea în contextul rezultatelor obținute, care confirmau impactul semnificativ al Programului asupra economiei naționale: peste 840 de antreprenori au beneficiat de 1 170 de credite, în valoare totală de 3,6 miliarde lei, generând investiții de peste 5,2 miliarde lei.

Anunțul CUB

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a anunțat inițierea unui cadru de colaborare între mai multe partide democratice, cu scopul de a garanta integritatea și corectitudinea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025.

Întâlnire la sediul PSDE

Președintele Partidului Social Democrat European, Tudor Ulianovschi, a avut o întrevedere cu noul însărcinat cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Nick Pietrowicz. Întâlnirea a avut loc la sediul PSDE. Interlocutorii au avut un schimb de opinii despre necesitatea asigurării unei campanii electorale corecte și democratice.

Tragere la sorți pentru candidați

A avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii prealabile în buletinul de vot la alegerile parlamentare pentru solicitanții care, pe parcursul zilei de 19 august 2025, au depus cereri de înregistrare în cursa electorală. Astfel, a fost stabilită următoarea ordine prealabilă: Clevadî Natalia, potențial candidat independent – poziția a 27-a; Crețu Tatiana, potențial candidat independent – poziția a 28-a; Ianac Igor – potențial candidat independent – poziția a 29-a; Mișcarea Profesioniștilor „Speranța Надежда” – poziția 30; Partidul politic „Partidul Nostru” – poziția 31. 

Ședință privind difuzarea publicității politice 

Comisia Electorală Centrală a desfășurat o ședință de lucru dedicată aspectelor juridice și practice ale furnizării și difuzării publicității politice și electorale în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. La discuții au participat reprezentanți ai Serviciului Fiscal de Stat și ai Inspectoratului General al Poliției. Reuniunea a avut drept scop consolidarea unei înțelegeri comune între instituțiile responsabile, pentru a asigura respectarea strictă a legislației în domeniu și desfășurarea unui proces electoral corect și transparent.

Anunțul lui Tudor Ulianovschi 

Tudor Ulianovschi, președintele Partidului Social Democrat European, a anunțat că, un caz fără precedent a avut loc la Hîncești, unde colegul său, Rodion Buruiană, consilier PSDE în Consiliul raional și candidat la funcția de deputat, a fost lovit de către consilierul PAS, Iurie Zoină. El a cerut autorităților să investigheze urgent acest caz. Ulterior, Poliția Națională a anunțat că are înregistrat cazul unui cetățean care s-a adresat oamenilor legii, comunicând că a fost agresat de un alt cetățean în Hîncești.

Vizita lui Igor Grosu 

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Criuleni, unde a discutat cu cetățenii despre proiectele de dezvoltare locală, implementate prin intermediul programelor guvernamentale, dar şi despre „importanţa păstrării direcţiei spre marea familie europeană”.

Hotărârea Guvernului 

Guvernul Republicii Moldova a aprobat Hotărârea privind constituirea întreprinderii administratoare a Parcului de Tehnologii Avansate „Moldova HiTech Park”, un proiect de importanță strategică pentru economia națională, menit să accelereze tranziția Republicii Moldova către o economie bazată pe cunoaștere, digitalizare și inovare.

Un nou partid – PLUSS 

Partidul Legii Unității Suveranității și Speranței (PLUSS) urma să apară oficial în Lista partidelor politice din Republica Moldova. Andrei Donică, președintele acestuia, a anunțat că Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда” a desfășurat Congresul și și-a schimbat denumirea.

Apelul lui Ion Ceban 

Ion Ceban, primarul capitalei, unul dintre liderii Blocului „Alternativa”, a lansat un apel public, îndemnând autoritățile să nu blocheze și să nu închidă canalele de Telegram.

Cererea MRM 

Partidul „Mișcarea Respect Moldova” (MRM) a cerut demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, pe care l-a acuzat de incompetență și lipsă de responsabilitate, după invazia cu ploșnițe depistată într-o unitate militară din Chișinău.

Întâlnirea conducerii CEC cu diplomaţii francezi 

Conducerea Comisiei Electoral Centrale a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Ambasadei Franței în Republica Moldova, în cadrul căreia au fost abordate aspecte privind pregătirile pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. 

Sancțiunile Marii Britanii 

După Statele Unite, și Marea Britanie a trecut pe lista neagră mai multe entități afiliate Rusiei și Kârgâzstanului. Printre ele se aflau platformele cripto Grinex și Meer, dar și moneda digitală A7A5 – lansată de politicianul condamnat pentru fraudă bancară, Ilan Șor –  prin care Rusia ar fi încercat să ocolească sancțiunile internaționale. Potrivit autorităților britanice, prin această criptomonedă au fost transferați peste 9 miliarde de dolari, în doar 4 luni.

sursa: Almanah Politic 2025  

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...