[ X ]
Important11 August 2026 09:43

Prim-ministrul a avut o discuție cu omologul său lituanian

Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Lituaniei, Mindaugas Sinkevičius. Oficialii au discutat despre sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, relațiile bilaterale și prioritățile de cooperare în perioada următoare, informează TRIBUNA. 

Premierul Vasile Tofan a mulțumit Lituaniei pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova, care contribuie la modernizarea țării și la avansarea parcursului european. Prim-ministrul a subliniat progresele realizate de țara noastră în implementarea reformelor și importanța menținerii unui ritm susținut al procesului de aderare.

În contextul în care Lituania va prelua Președinția Consiliului UE la începutul anului 2027, Șeful Guvernului a exprimat încrederea că extinderea va rămâne o prioritate pe agenda europeană. Totodată, a fost subliniată importanța menținerii unui dialog activ cu toate statele membre ale UE, astfel încât progresele și reformele realizate de Republica Moldova să fie susținute la nivel european.

Cei doi oficiali au convenit să mențină un dialog strâns și să continue cooperarea în sprijinul integrării europene și consolidării rezilienței Republicii Moldova.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impozitarea tranzacţiilor imobiliare – o temă de discuţii care trebuie tratată cu maximă atenţie Situaţia de pe piaţa imobiliară continuă să rămână una îngrijorătoare. Datele oficiale arată că numărul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...