[ X ]
Important30 Iulie 2026 13:32

Vasile Tofan, în discuție cu Nicușor Dan: Relația dintre R.Moldova și România se bazează pe un parteneriat de încredere și o prietenie sinceră

Prim-ministrul Vasile Tofan se află în prima sa vizită oficială de la preluarea mandatului, alături de Viceprim-ministrul, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, informează TRIBUNA. 

La București, șeful Executivului a avut o întrevedere cu Președintele României, Nicușor Dan. Discuțiile s-au axat pe consolidarea relației dintre cele două state și prioritățile cooperării bilaterale.

„Relația dintre Republica Moldova și România se bazează pe un parteneriat de încredere și o prietenie sinceră. Continuăm să lucrăm împreună la proiecte concrete care ne apropie zi de zi și aduc rezultate concrete pentru cetățenii noștri”, a spus Prim-ministrul Vasile Tofan.

Oficialii au discutat despre construcția unor noi poduri, dezvoltarea infrastructurii de legătură, extinderea rețelelor energetice și atragerea investițiilor.

Un alt subiect al întrevederii a vizat parcursul european al Republicii Moldova. În acest context, Premierul Vasile Tofan a mulțumit României pentru sprijinul constant, acordat țării noastre în efortul de modernizare și susținerea fermă în avansarea procesului de integrare europeană.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...