[ X ]
Important4 Iulie 2026 07:13

(ACUM 1 AN) Sesizarea MAN

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 4 iulie 2025.  

Reacția șefului statului 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a condamnat atacul cu drone și rachete lansat de Federația Rusă asupra Ucrainei în noaptea de 3 spre 4 iulie – cel mai amplu de la începutul anului.

Un nou președinte de partid

Jurnalistul Gabriel Călin a preluat conducerea Partidului Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”. El a făcut anunțul în fața sediului Agenției Servicii Publice, unde a depus actele pentru înregistrarea noii conduceri. Până la acel moment partidul a fost condus de fostul ministru al Apărării, Valeriu Pleșca.

Felicitări pentru SUA

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de felicitare Statelor Unite ale Americii (SUA) cu ocazia Zilei Independenței, marcată pe 4 iulie. Șefa statului a reiterat importanța parteneriatului moldo-american și a mulțumit pentru sprijinul oferit de-a lungul ultimelor trei decenii. Cu mesaje de felicitare au mai venit Igor Dodon, liderul PSRM, și Tudor Ulianovschi, liderul PSDE.

Consulat Onorific – la Zurich 

La Zurich a fost inaugurat Consulatul onorific al Republicii Moldova. Secretara de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos, care a fost prezentă la eveniment, a subliniat importanța acestui gest simbolic, menționând extinderea prezenței diplomatice a Republicii Moldova în Elveția.

Precizarea Președinției 

Președinția a anunțat că președintele Maia Sandu nu a semnat niciun decret prin care permitea polițiștilor sau funcționarilor publici să folosească arme de foc sau forța pentru stabilirea ordinii publice. Anunțul a fost făcut în urma unei fotografii apărute pe rețelele de socializare.

Ion Ceban – la Viena 

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, împreună cu viceprimarul, Olga Ursu, s-au aflat, în perioada 2-4 iulie 2025, la Forumul Primarilor (Mayors Forum), organizat în cadrul Summitului Orașelor Lumii (World Cities Summit), găzduit de orașul Viena, Austria.

Declarațiile lui Andrei Năstase

Andrei Năstase, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că remitențele diasporei trebuiau instituționalizate și scutite de taxe și impozite. Potrivit spuselor sale, moldovenii din diaspora meritau mai mult decât aplauze, felicitări și concerte făcute tot pe banii lor cu prilejul călătoriilor mereu electorale ale politicienilor de toată mâna.

Programul Blocului „Alternativa”

Blocul „Alternativa” a lansat un program de amploare dedicat tinerilor din Republica Moldova – „Viitorul începe de la TINEri”. Inițiativa a fost prezentată de aripa tânără a Blocului, în cadrul unei conferințe de presă.

Anunțul CEC

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că a luat act de decizia Curții de Apel Bălți prin care au fost declarate nule alegerile locale din 1 iunie 2025 (turul doi de scrutin) desfășurate în comuna Boldurești, raionul Nisporeni, pentru funcția de primar și obligarea Comisiei să organizeze în termen de două săptămâni votarea repetată. Ședința în acest sens a fost stabilită pentru 7 iulie.

Precizările lui Igor Dodon

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, în cadrul emisiunii sale online, a spus că la final de iulie va fi decizia în privința unui bloc de stânga. El a confirmat că se purtau negocieri serioase privind crearea unui bloc electoral pe stânga.

Ina Coșeru – la Reuniunea COSAC 

Președintele Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului, Ina Coșeru, a participat la Reuniunea Președinților Conferinței Organelor Specializate în Afaceri Comunitare ale Parlamentelor din Uniunea Europeană (COSAC). Evenimentul s-a desfășurat în perioada 3-4 iulie, în Regatul Danemarcei.

Primul Summit UE-RM 

Primul Summit Uniunea Europeană – Republica Moldova (UE-RM) s-a desfășurat la Chișinău. Potrivit Președinției, evenimentul a fost o reconfirmare a sprijinului puternic pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la UE, fiind anunțată alocarea primei tranșe, de 270 de milioane de euro, din Planul de creștere pentru Moldova, în valoare totală de 1,9 miliarde de euro. La eveniment a participat conducerea Republicii Moldova: președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Dorin Recean, și oficiali europeni – Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Președintele Consiliului European, António Costa. Liderii europeni și-au reafirmat angajamentul comun pentru pace, securitate, stabilitate și prosperitate, precum și pentru viitorul european al Republicii Moldova. Mai mulți lideri politici: Igor Dodon, Vlad Filat, Igor Munteanu, Marian Lupu, au criticat desfășurarea summitului, catalogându-l drept o acțiune de PR.

Live-ul lui Renato Usatîi

Renato Usatîi, președintele „Partidului Nostru”, într-un live din Piața Marii Adunări Naționale, a vorbit despre  Festivalul Absolvenților 2025, pe care l-a organizat pe 2 iulie. El a spus că evenimentul a adunat un număr record de participanți, devenind cel mai mare eveniment de acest fel din istoria Republicii Moldova.

Ședința CEC 

Comisia Electorală Centrală a aprobat modificarea a două acte normative interne subsecvente legii electorale și a acreditat observatori naționali. De asemenea, CEC a venit cu precizări în privința Sistemului Informațional Automatizat de Stat „Alegeri” (SIAS „Alegeri”)care era un instrument digital esențial în procesul de organizare și desfășurare a alegerilor și era găzduit pe platforma Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică.

Diplomele președintelui pentru absolvenți 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a felicitat pe cei 78 de tineri care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat și le-a oferit diploma Președintelui Republicii Moldova – o distincție simbolică pentru excelență academică.

Inițiativa MRM 

Mai multă transparență și mai puține cheltuieli din partea cetățenilor și agenților economici – aceasta prevedea o inițiativă legislativă, prezentată la Parlament, de către deputatul Veaceslav Nigai, vicepreședinte al Mișcării Respect Moldova (MRM), dar și de vicepreședinta formațiunii, Valentina Țapeș.

Sesizarea MAN

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN), parte a Blocului „Alternativa”, a depus o contestație la Comisia Electorală Centrală împotriva partidului de guvernare PAS, acuzat de utilizarea resurselor administrative în campania desfășurată sub sloganul „Moldova POATE”.

sursa: Almanah Politic 2025 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...