[ X ]
Breaking news12 Iunie 2026 21:13

Toate statele UE au convenit să deschidă primul capitol al negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

Antonio Costa, Președintele Consiliului European și Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene au declara: „Astăzi, Uniunea Europeană a făcut un pas major înainte. Toate statele membre au convenit să deschidă primul capitol al negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova.

La prima Conferință Interguvernamentală de luni, vom deschide clusterul privind aspectele fundamentale – coloana vertebrală a procesului de aderare.

Acesta acoperă valorile și principiile de bază pe care este construită Uniunea Europeană, de la statul de drept până la instituții democratice puternice.

Aceasta reprezintă o recunoaștere a determinării, curajului și muncii susținute demonstrate de ambele țări în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări imense.

Este, totodată, un semnal că oferta Uniunii Europene de pace, stabilitate și oportunități este fără egal.

Extinderea este o alegere strategică.
Prin apropierea națiunilor noastre, consolidăm pacea, securitatea și prosperitatea pe întreg continentul european.

Într-o lume marcată de o incertitudine tot mai mare, o Uniune Europeană mai mare este în interesul nostru comun.

Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale Uniunii Europene și cea mai bună investiție în viitorul nostru comun.”

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Un program naţional de recalificare a forţei de muncă – o necesitate stringentă     În ultima perioadă, una dintre cele mai discutate teme în spaţiul public este situaţia de pe piaţa forţei ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...