[ X ]
Important27 Mai 2026 12:30

Raport publicat de Ion Ceban: „Cei din PAS s-au strâns cu orice preț să mă înlăture de la conducerea Primăriei”

Ion Ceban, primarul capitalei și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), a publicat un raport care „a fost transmis și organelor competente și, de luni întregi, nu s-a soldat cu nimic” și în care – a precizat politicianul – se spune „de ce sunt presați unii și prin ce sunt presați ca să îndeplinească comenzile lui Carp, Grosu și toate aceste atacuri împotriva mea și a colegilor mei, și să fie tirajate prin sursele media ale lui Spînu”, informează TRIBUNA. 

„Cei din PAS s-au strâns cu orice preț să mă înlăture de la conducerea Primăriei, așa cum s-au obișnuit, în mod abuziv, prin intermediul instituțiilor pe care le dețin.

Au anunțat și public nu o dată că scopul lor este Chișinău, doar că pe cale democratică nu au nici o șansă și ei asta cunosc. Am informat toate misiunile diplomatice despre aceste situații”, a declarat primarul.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce reforma fiscală trebuie tratată în contextul general al provocărilor cu care se confruntă mediul de afaceri      Unul din cele mai discutate subiecte în ultima perioadă este reforma fiscală, ce ar urma să fie implementată ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...