[ X ]
Important25 Mai 2026 12:00

PSRM a desfășurat în întreaga țară tradiționala Zi de informare politică

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, în zilele de 23 și 24 mai, a desfășurat în întreaga țară tradiționala Zi de informare politică. Conducerea partidului, deputații, consilierii municipali și locali, precum și membrii organizațiilor teritoriale ale PSRM s-au întâlnit cu cetățenii din orașe și sate, discutând cele mai stringente probleme social-economice și informând populația despre inițiativele legislative și activitatea formațiunii, informează TRIBUNA. 

PSRM a precizat că desfășoară o activitate constantă în vederea apărării intereselor și drepturilor cetățenilor, susținerii dezvoltării economice și a localităților la toate nivelurile. Astfel, în Parlament, deputații PSRM înaintează zeci de inițiative menite să sprijine populația, pensionarii și familiile cu copii, să contribuie la stoparea creșterii accelerate a prețurilor și la crearea de noi locuri de muncă.

În cadrul acțiunii, socialiștii au distribuit noul număr al ziarului „Socialiștii”, dedicat evenimentelor organizate de PSRM cu prilejul celei de-a 81-a aniversări a Marii Victorii. Publicația reflectă participarea PSRM la Marșul Victoriei și la acțiunea „Regimentul Nemuritor” desfășurate la Chișinău și în alte localități ale țării, precum și activitatea amplă a formațiunii la nivel național.

Un capitol separat al ziarului este dedicat reformei administrative promovate de actuala guvernare. Președintele PSRM, Igor Dodon, a subliniat că această reformă pune în pericol însăși existența satelor din Republica Moldova. Reprezentanții PSRM din teritoriu avertizează că așa-numita „amalgamare” va afecta grav sectorul social, sistemul educațional, cel de sănătate și funcționarea administrațiilor publice locale.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...