Ședință de lucru a conducerii Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) cu o delegație a Fondului Monetar Internațional (FMI), informează TRIBUNA.
Ministrul Vladimir Bolea a subliniat că ministerul gestionează unul dintre cele mai vaste portofolii, cu impact direct asupra economiei și asupra condițiilor de viață ale oamenilor.
Au fost prezentate progresele realizate până în prezent, proiectele aflate în implementare, necesitățile de finanțare, dar și strategiile și planurile de dezvoltare pentru următorii ani. Accentul a fost pus pe contractele de performanță, transparența utilizării banilor publici și alinierea proiectelor la standardele europene.
Unul dintre obiectivele majore discutate vizează modernizarea infrastructurii feroviare, inclusiv electrificarea căii ferate până în anii 2032–2033, conform condițiilor și standardelor Uniunii Europene, ca parte a procesului de apropiere și integrare europeană a Republicii Moldova.
Totodată, discuțiile s-au concentrat pe identificarea oportunităților de sprijin și colaborare, precum și pe necesitățile de investiții pentru realizarea obiectivelor strategice ale ministerului.







