[ X ]
Important12 Mai 2026 08:10

(ACUM 1 AN) Briefingul lui Vladimir Bolea 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 12 mai 2025.  

Invitația Maiei Sandu 

Președintele Maia Sandu a lansat o invitație publică la o discuție online pentru cetățenii moldoveni stabiliți în Franța – pentru seara de 14 mai.

Vizita socialiștilor 

La invitația conducerii Consiliului Federației și a Dumei de Stat a Federației Ruse, un grup de deputați, împreună cu conducerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, și-au început vizita de lucru de două zile în Federația Rusă. Blocul „Împreună”, într-o declarație, și-a exprimat îngrijorarea și indignarea față de vizita delegației PSRM în Federația Rusă.

Analiza lui Vlad Filat 

Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, a publicat o analiză în care arăta că „rata sărăciei absolute a ajuns la nivelul maxim de când se fac astfel de măsurări, iar în ultimii 3 ani, ea depăşise constant nivelul de 30%”.

Îndemnul lui Ion Ceban

Ion Ceban, primarul capitalei, a venit cu un mesaj către Ministerul Sănătății, îndemnând: „Terminați genocidul împotriva medicilor. Ei sunt cei care tratează oamenii nu după culori politice, ci pentru că își dedică viața pentru asta”.

Reacția Blocului „Victorie” 

Evghenia Guțul, bașcanul Găgăuziei, urma să stea în arest la domiciliu încă 30 de zile. O decizie în acest sens a fost luată de instanța de judecată. Blocul „Victorie” a calificat decizia drept „nedreaptă și nefondată”.

Anunțul Poliției 

Poliția Națională a anunțat că, în perioada 12-31 mai, polițiștii vor desfășura activități educative și informative în instituțiile de învățământ din întreaga țară.

Acuzațiile PSDE 

Partidul Social Democrat European (PSDE) a acuzat Ministerul Educației ți Cercetării că s-a transformat într-un instrument politic de intimidare și „face jocul politic al celor care vor să controleze tot ce mișcă în țară, inclusiv vocile profesorilor”.

Hotărârea BNM

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței, a adoptat prin vot unanim hotărârea prin care se menținea rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6,50 la sută anual.

Briefingul lui Vladimir Bolea 

Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în cadrul unui briefing, a anunțat că Programul „Curtea Europeană” a înregistrat 502 dosare depuse până pe 9 mai. Programul urma să transforme „curțile de bloc în spații sigure și accesibile pentru toți locuitorii municipiului Chișinău”.

Întâlnirea lui Oleg Serebrian 

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a avut o întrevedere cu ambasadorii țărilor din formatul Nordic-Baltic 8: Danemarca, Finlanda, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Suedia, aflați într-o vizită de documentare în Republica Moldova.

Discuție despre sprijinul UE 

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a primit vizita reprezentanților Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Discuțiile au vizat evaluarea sprijinului tehnic oferit de Uniunea Europeană, inclusiv prin proiecte de asistență și expertiză destinate întăririi capacităților instituționale ale CCRM.

Igor Grosu – la Budapesta 

Șeful Legislativului, Igor Grosu, în cadrul Conferinței Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, care a avut loc la Budapesta, a ținut un discurs în care s-a referit la situația din Republica Moldova, în contextul scrutinului electoral parlamentar din 2025. Totodată, la Budapesta, el a discutat cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, dar și cu omologii săi din diferite țări, precum Italia, Danemarca, Suedia, Slovacia, Muntenegru. De asemenea, Igor Grosu a avut o discuție cu reprezentanții comunității de moldoveni care locuiau în Budapesta.

Declarația PNM

Partidul Național Moldovenesc (PNM), într-o declarație, a condamnat lipsa totală de reacție a Guvernului Recean în fața reluării activităților industriale din regiunea separatistă transnistreană, cu utilizarea gazului ce tranzita teritoriul Republicii Moldova.

Alexandr Stoianoglo – la Beșghioz

Alexandr Stoianoglo, unul dintre liderii Blocului „Alternativa”, în cadrul campaniei „La sfat cu cetățenii”, a discutat cu locuitorii satului Beșghioz, UTA Găgăuzia.

Apel către Parlament 

Partidul Republican „Inima Moldovei” a lansat un apel către Parlament, având în vedere „grava încălcare de către Executivul în frunte cu Dorin Recean a Legii cu privire la Guvern”. Irina Vlah, liderul partidului, a constatat că, „Executivul, contrar Legii cu privire la Guvern, nu a prezentat Parlamentului un raport anual de activitate până în luna aprilie”.

Declarația PNM 

Partidul Național Moldovenesc (PNM) a acuzat Partidul Acțiune și Solidaritate că îi sabotează campania electorală în comuna Chiperceni, raionul Orhei, unde pe 18 mai urmau să aibă loc alegeri locale noi. Formațiunea a comunicat, într-o declarație, despre obstrucționarea activităților de promovare și presiuni asupra tipografiilor din Chișinău.

Victoria Furtunăla Râșcani

Președintele Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a avut o întâlnire cu părinți și profesori din orașul Râșcani, cu care a vorbit despre situația din educație.

Caz pierdut de MAN

Partidul Mișcarea Alternativă Națională (MAN), condus de Ion Ceban, a pierdut în instanță procesul intentat Consiliului Audiovizualului, după ce a cerut anularea deciziei CA privind examinarea unei petiții înaintate de liderul formațiunii. Petiția viza două ediții ale emisiunii „Ora de Ras”, difuzate de postul Jurnal TV în aprilie 2024, pe care Ion Ceban le considera „defăimătoare”.

sursa: Almanah Politic 2025  

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...