[ X ]
Important7 Mai 2026 06:03

Deputatul Novac: Sunt necesare măsuri mai ferme pentru combaterea discriminării în Republica Moldova

În Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul Comisiei pentru drepturile omului și relații interetnice, au avut loc audieri publice privind situația în domeniul prevenirii și combaterii discriminării pentru anul 2025, informează TRIBUNA. 

Discuțiile s-au bazat pe raportul prezentat de Consiliul pentru Egalitate, document care evidențiază o serie de probleme sistemice persistente în acest domeniu.

Potrivit datelor prezentate, din totalul de 328 de cazuri examinate, în 74 a fost constatată existența discriminării. Cele mai multe situații au fost înregistrate în domeniul muncii, reprezentând peste 50% din cazuri, urmate de accesul la bunuri și servicii, precum și de domeniul educației. Totodată, discriminarea directă rămâne forma predominantă.

Grigore Novac, presedintele comisiei a subliniat necesitatea unor intervenții mai ferme din partea autorităților competente, în special în domenii sensibile precum piața muncii, accesul la servicii și protecția persoanelor vulnerabile.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...