[ X ]
Important29 Aprilie 2026 14:22

Parlamentul va exercita control parlamentar asupra activității Comisiei pentru Situații Excepționale

Legislativul va exercita control parlamentar asupra activității Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), iar durata stării de urgență va deveni mai flexibilă și va putea varia între 30 și 90 de zile. Aceste prevederi se regăsesc în proiectul de modificare a Legii privind managementul situațiilor de criză, examinat la ședința de astăzi a Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, informează TRIBUNA. 

Documentul stabilește competențele comisiilor parlamentare de specialitate, în special ale Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, care vor putea examina în orice moment ordinele cu caracter executoriu emise de CSE în timpul situațiilor de criză. În baza acestor analize, comisiile vor elabora rapoarte ce vor fi prezentate Parlamentului pentru aprobare, iar ulterior Legislativul va putea propune Guvernului modificarea sau abrogarea totală ori parțială a acestor acte.

Totodată, mecanismul de control parlamentar obligă CSE să transmită Parlamentului, în termen de 72 de ore, toate actele, restricțiile și măsurile adoptate de autoritățile executive și instituțiile competente. Comisiile parlamentare vor avea dreptul să verifice oricând legalitatea, necesitatea, proporționalitatea și caracterul temporar al acestor măsuri.

După încetarea stării de urgență, Guvernul va fi obligat să prezinte Parlamentului un raport detaliat privind măsurile aplicate, impactul acestora și evaluarea situației la momentul încetării regimului excepțional.

Proiectul mai prevede reducerea duratei stării de alertă de la 60 la 30 de zile, precum și flexibilizarea duratei stării de urgență prin stabilirea unui interval cuprins între 30 și 90 de zile.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în urma recomandărilor Comisiei Europene din Raportul de extindere pentru anul 2025. Autorii consideră că modificările propuse vor contribui la creșterea transparenței decizionale și la consolidarea controlului parlamentar, asigurând totodată respectarea drepturilor și libertăților fundamentale în gestionarea situațiilor excepționale.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Un program naţional de recalificare a forţei de muncă – o necesitate stringentă     În ultima perioadă, una dintre cele mai discutate teme în spaţiul public este situaţia de pe piaţa forţei ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...