Alex Roitman, Ambasadorul Republicii Moldova în Statul Israel, recent, a anunțat lansarea noii sale cărți. De această dată este vorba despre un roman intitulat Operațiunea „Cartouche”. În cadrul unui interviu TRIBUNA, el a vorbit despre dorința de scrie anume un roman, despre ceea ce l-a inspirat să scrie și despre cum a fost procesul de creație. 

TRIBUNA: Zilele trecute ați anunțat despre lansarea noii dvs. cărți – primul roman – Operațiunea „Cartouche”. Întâi de toate, spuneți-ne – de ce roman, cum ați ajuns la acest gen de literatură?

Alex Roitman: Încă din copilărie am citit foarte multă literatură artistică universală. O serie de lucrări clasice m-au impresionat enorm și le port mereu în suflet. Tatăl meu îmi spunea adesea că literatura ne învață multe despre viață. Aș putea oferi câteva exemple: Johann Wolfgang von Goethe – Faust; Erich Maria Remarque – Arcul de Triumf, Viața în datorie; Jorge Amado – Dona Flor și cei doi soți ai ei; Guy de Maupassant – Bel-Ami, O viață; Thornton Wilder – Puntea Sfântului Ludovic. Și lista poate continua. Biblioteca părinților mei abundă în cărți și romane, în cea mai mare parte semnate de autori englezi și francezi, ale căror opere se numără printre cele mai cunoscute din literatura universală. Citindu-le, îmi doream mereu ca, într-o zi, să scriu ceva care să-mi aparțină în întregime. Chiar și în biblioteca liceului din Soroca, unde am învățat în clasele primare, era afișat un motto: „Deschide cartea ca să vezi ce au gândit alții, închide cartea ca să gândești tu însuți!”. Astfel, undeva în adâncul sufletului, am știut mereu că, într-o bună zi, voi scrie și eu și mi-am dorit ca momentul acela să ia forma unui roman captivant.

T.: De unde a venit ideea cărții, inspirația, or, înțelegem că e un mix de geopolitică, diplomație, istorie și dragoste? Sau chiar mai mult?! 

A.R.: Cu câțiva ani în urmă, de ziua mea, am mers în Egipt — la Cairo și Alexandria, două orașe care respiră istorie și poartă amprenta fascinantei civilizații egiptene. Am fost profund impresionat de această civilizație, despre care citisem mult anterior, încă din anii de studenție la Facultatea de Istorie. Însă atunci când am văzut totul cu ochii mei, când am cunoscut oamenii locului, am admirat arhitectura, peisajele, piramidele și Marele Sfinx din Giza, am simțit emanația unei energii milenare care m-a inspirat profund. Era ca și cum, în fața mea, s-ar fi deschis o lume pe care o cunoșteam atât de bine în teorie, dar care acum prinsese viață, iar eu pășeam pe străzile ei. Egiptul cucerește prin istoria și prin oamenii săi. Dimensiunea diplomatică și geopolitică reprezintă un amestec între pasiunea pentru vocația mea și interesul profesional, care au coincis în paginile acestei cărți. Iar dragostea, după cum spunea clasicul: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Dincolo de iubire și chiar de unele scene picante, romanul surprinde și apusul acestor sentimente: o dragoste interzisă dintre eroul principal — spionul Malek — și o tânără de origine iraniană, Yasmin.

T.: De ce anume Iran? Primele reacții din spațiul public, după cum ați menționat, au remarcat coincidența cu situația actuală din Orientul Mijlociu… 

A.R.: Fiind în misiune diplomatică în Israel, auzeam foarte des, în spațiul public, despre faptul că relațiile dintre Israel și Iran, până la Revoluția Islamică, erau excelente. Îmi doream să înțeleg mai bine ce anume s-a întâmplat. Am început să-mi pun întrebări: când și de ce s-a produs această ruptură și cum s-a ajuns, de la relații excelente, la o asemenea animozitate. Am început să studiez evenimentele premergătoare anului 1979, dar și modul în care a avut loc Revoluția în sine, precum și premisele care au condus la aceasta. Am încercat să pătrund în esență dincolo de informațiile generale. Am căutat literatură despre Iran, inclusiv corespondență diplomatică din acea perioadă, am urmărit filme documentare, dar și producții artistice realizate de regizori de origine iraniană, pentru a înțelege mai bine această zonă geografică și civilizația persană. Menționez că, această idee mi-a venit înainte de primul război dintre Israel și Iran, din iunie 2025. Cartea am finalizat-o chiar cu puțin timp înainte de cel de-al doilea război, din februarie 2026. În roman realizez o analiză detaliată a modului în care s-a produs Revoluția Islamică din 1979 — premisele, cauzele și consecințele acesteia — reprezentând astfel dimensiunea istorică a cărții. Deși romanul este o ficțiune, multe dintre lucrurile reale care se petrec în aceste zile în Orientul Mijlociu se regăsesc, într-o anumită măsură, în narațiunea lucrării. Le-am intuit, într-un fel, iar această suprapunere rămâne o pură coincidență sau, poate, un compliment intuiției.

T.: Cât a durat scrierea romanului și cum a fost procesul? 

A.R.: Am scris romanul timp de trei ani, în mare parte noaptea și în zilele libere. Oricât de straniu ar părea, deși cartea nu este atât de voluminoasă, procesul de scriere nu a fost unul ușor. M-am interesat cum își scriu romanele alți autori pe care îi cunosc, de unde își culeg ideile și ce metode folosesc pentru a-și disciplina inspirația. Uneori am stat zile întregi în fața foii albe, fără să găsesc cuvintele necesare. Am citit și despre ritualurile scriitorilor celebri — de la obiceiurile legate de cafea și ceai, servite la ore exacte, până la asceză și liniște totală, pentru a putea crea. Până la urmă, trebuie să constat că inspirația rămâne o chestiune încăpățânată: apare în cele mai neașteptate momente și locuri. Unele scene le-am scris chiar în locațiile respective; spre exemplu, capitolul „Milano Centrale” a fost scris chiar în gara feroviară. Altele au fost rodul imaginației, însă, în opinia mea, cele mai bune idei și fragmente au apărut din senin: pe drum spre serviciu, la coada de la cumpărături, în timpul zborului dintr-o țară în alta; una dintre cele mai ingenioase idei, după părerea mea, mi-a venit chiar în timp ce făceam duș. Am recreat în minte multe dintre locurile în care am fost, le-am văzut cu propriii ochi, am gustat din mâncarea descrisă și am admirat apusurile și răsăriturile de acolo. Unele momente și emoții le-am trăit eu însumi. Mintea mea, deși era ocupată cu alte subiecte, nu s-a oprit nici măcar pentru un minut din a lucra la roman.

T.: Întâi a fost titlul sau la final a fost? 

A.R.: Cred că, undeva la mijlocul procesului de scriere, a apărut și titlul romanului: Operațiunea „Cartouche”. Inițial a apărut eroul principal — Malek. Acest lucru s-a întâmplat în momentul unei aterizări din Amman în Cairo. Ulterior s-au conturat intriga propriu-zisă, personajele principale, povestea de dragoste, decorurile și locurile în care au fost plasați eroii romanului. Totul s-a construit treptat, în timp. O mare influență au avut-o călătoriile mele în Egipt, Grecia, Cipru, Ungaria, Italia și alte țări.

T.: Ce vă doriți să ajungă la cititor prin acest roman? De ce ar trebui să fie citit? 

A.R.: Fără a dezvălui firul narativ și pentru a nu diminua interesul cititorilor pentru roman, nu mă voi referi în mod concret la conținutul cărții. Totuși, cred că una dintre ideile esențiale este aceea că, mereu lângă noi există o lume extrem de vastă, iar noi trecem pe lângă ea fără să ne dăm seama, fără să o cunoaștem îndeaproape. De aceea, trebuie să o explorăm cât mai mult. De asemenea, trebuie să apreciem frumusețea locurilor în care trăim și să fim recunoscători pentru ceea ce avem. Un al doilea aspect ține de cursul istoriei și de ceea ce se întâmplă cu o națiune într-o perioadă de criză — modul în care evenimentele îi pot schimba traiectoria într-o direcție sau alta. Un al treilea gând ar fi că dragostea este efemeră și trebuie prețuită atunci când există. Și, în cele din urmă, trebuie să prețuim viața, căci timpul se scurge nemilos.

T.: Câte pagini are cartea, e doar în română și unde poate fi găsită? 

A.R.: Romanul are aproape 150 de pagini, iar fiecare capitol este precedat de ilustrații tematice — fotografii realizate de mine în diferite orașe ale lumii: Moscova, Cairo, Atena, Milano, Larnaca, Budapesta etc.

Am tradus cartea și în limba rusă, iar din câte pot observa, și această versiune a romanului se bucură de interes din partea cititorilor.

Romanul este disponibil în librării în limba română și rusă.

T.: Va urma și o lansare oficială, un eveniment? 

A.R.: Planific o lansare oficială a cărții, însă vreau să le ofer cititorilor timpul necesar pentru a o lectura, astfel încât evenimentul să nu fie un monolog, ci o adevărată discuție cu ei. Voi anunța ulterior detaliile logistice ale acestui eveniment.

T.: La ce să ne mai așteptăm de la ambasadorul și scriitorul Alex Roitman? 

A.R.: De la ambasador — noi realizări diplomatice în beneficiul Republica Moldova; de la scriitor — alte romane nu mai puțin interesante.

Deja lucrez la o nouă carte, un roman istoric, însă, ținând cont de specificul activității mele profesionale, nu pot să vă ofer un termen exact în care aceasta va vedea lumina tiparului. Pot însă să vă promit că va stârni un interes la fel de mare din partea publicului.

Cristina Gurez