[ X ]
Important17 Aprilie 2026 08:54

(ACUM 1 AN) „Nu” pentru Evghenia Guțul 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 17 aprilie 2025.  

Discuții despre sectorul agricol 

Situația din sectorul agricol în urma înghețurilor din luna aprilie, a crizei legate de pesta porcină și măsurile prin care Guvernul sprijinea fermierii au fost discutate la Guvern. La ședință au participat premierul Dorin Recean, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, și reprezentanții celor mai mari asociații agricole din țară.

„Nu” pentru Evghenia Guțul 

Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților. Evghenia Guțul, bașcanul Găgăuziei, a rămas în arest la domiciliu.

Inițiativa BCS

Vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a prezentat, în cadrul unui briefing matinal, poziția cu privire la viitoarele alegeri parlamentare. El a anunțat că BCS va iniția crearea unei platforme naționale pentru alegeri libere și corecte, la care erau invitate să participe toate forțele politice active, care dispuneau de potențial organizatoric și juridic.

Discursul Maiei Sandu

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a susținut un discurs în plenul Parlamentului. În mesajul adresat tuturor cetățenilor, șeful statului a subliniat că prioritatea absolută este menținerea păcii și a libertății. Prezența și discursul șefului statului în Parlament, precum și aplauzele la final de discurs, au fost criticate de: Partidul Social Democrat European, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Partidul Național Moldovenesc, „Partidul Nostru”.

Gestul deputaților BCS

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit ședința Parlamentului, înainte de discursul șefului statului, Maia Sandu. Înainte de aceasta, Blocul a întâmpinat președintele țării cu pancarte: „Sandu nu e președintele nostru!”, „Sandu – regina criminalilor”, „Sandu – președintele războiului”.

Acțiunile IGSU

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al Ministerului Afacerilor Interne a desfășurat activități de prevenire a incendiilor și altor situații de risc în contextul sărbătorilor de Paști în lăcașele de cult din întreaga țară.

Data alegerilor parlamentare

Alegerile parlamentare au fost stabilite pe data de 28 septembrie 2025. Parlamentul a adoptat un proiect de hotărâre în acest sens, elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”. În debutul ședinței plenare a Parlamentului, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Grigore Novac, a propus examinarea în plen a unui proiect de lege privind stabilirea datei alegerilor parlamentare pe 27 iulie. Cu reacții și îndemnuri la alegeri libere și corecte au venit: Partidul Republican „Inima Moldovei”, Partidul Național Moldovenesc, Blocul „Împreună”.

Votul Parlamentului

Parlamentul a votat, în a doua lectură, proiectul legii privind reglementarea tarifelor de roaming cu statele UE. Acesta prevedea că moldovenii care călătoreau în statele membre ale Uniunii Europene vor plăti tarife de roaming mai mici, iar, în cinci ani, autoritățile planificau eliminarea totală a acestor tarife.

Mesaj de mulțumire

Președintele Parlamentului, Igor Grosu a adresat, în ședința în plen a Parlamentului, un mesaj cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la constituirea legală a primului Parlament. El a remarcat importanța acelui eveniment, precum și a mulțumit deputaților din primul Parlament, doi dintre care erau deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate – Vasile Șoimaru și Mihail Druță.

Briefingul Olesei Stamate

Deputata Olesea Stamate, în cadrul unui briefing, a anunțat că solicită constituirea unei comisii parlamentare de anchetă, care să investigheze situația creată urmare a modificărilor la Legea amnistiei. În aceeași zi, Olesea Stamate a fost exclusă din Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului și trecută ca membru în Comisia de control al finanțelor publice.

Întâlnirea socialiștilor

Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, împreună cu Olga Cebotari, membru al Comitetului Executiv Politic al PSRM, au avut o întrevedere cu Uygar Mustafa Sertel, Ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, cu care au discutat subiecte ce vizau relațiile bilaterale. În aceeași zi, Igor Dodon a constatat, într-o analiză, că „în Moldova anului 2024, am avut cel mai redus volum de investiții din istoria țării”.

Anunțul CEC

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că 18 aprilie 2025 era ultima zi de depunere a documentelor privind înregistrarea candidaților la funcțiile elective în cadrul alegerilor locale noi din 18 mai 2025.

Declarațiile Irinei Vlah

Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, după ce a fost stabilită data alegerilor parlamentare – 28 septembrie, a declarat că era foarte important să fie apărată alegerea cetățenilor de orice falsificare și a amintit că, încă din luna martie, a îndemnat opoziția să se unească pentru a asigura alegeri corecte. În aceeași zi, Joia Mare, Irina Vlah, împreună cu copiii colegilor săi, au respectat tradiția pascală de a vopsi ouă.

Anunțurile formațiunilor

Blocul „Împreună” și Partidul Național Moldovenesc, după ce a fost stabilită data alegerilor, au vorbit despre miza parlamentarelor și au anunțat că sunt pregătite pentru campania electorală de la începutul toamnei.

Decizia instanței

Partidul Regiunilor din Moldova risca să fie dizolvat. O decizie în acest sens a fost pronunțată de Judecătoria Bălți, sediul Central. Instanța a admis cererea de chemare în judecată depusă de Ministerul Justiției la 1 aprilie 2025, la solicitarea Comisiei Electorale Centrale. Anterior, la 5 septembrie 2024, Judecătoria Bălți, sediul Centru, a dispus limitarea activității Partidului Regiunilor din Moldova pentru trei luni, la cererea Ministerul Justiției.

Acțiunile socialiștilor 

În ajunul Paștelui, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a desfășurat, tradițional, acțiuni de amenajare a teritoriilor în întreaga țară. La acțiunile de amenajare din Chișinău – atât în capitală, cât și în suburbiile acesteia – au participat conducerea partidului, deputați, consilieri municipali, activiști ai PSRM și membri ai Organizației de Tineret „Garda Tânără”.

Moțiune respinsă 

Parlamentul nu a susținut moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, examinată la ședința plenară. Moțiunea a fost înaintată de 24 de deputați din fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Anunțul lui Vasile Tarlev 

Partidul „Viitorul Moldovei” (PVM)  și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova erau în proces de negocieri pentru constituirea unei coaliții politice la următoarele parlamentare. Anunțul a fost făcut de Vasile Tarlev, președintele PVM. 

Cererea PNM 

Partidul Național Moldovenesc (PNM) a cerut autorităților să inițieze o investigație cu privire la așa-numitele pelerinaje întreprinse de preoți la Moscova, după ce mitropolitul Vladimir a declarat că pelerinajele au fost finanțate de organizația „Eurasia” – afiliată Kremlinului și lui Ilan Șor.

Acuzațiile lui Vasile Costiuc 

Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, într-un live pe facebook, a acuzat autoritățile că ar ascunde intenționat informații despre omorul femeii de 60 de ani, comis anterior în sectorul Ciocana al capitalei. În replică, Inspectoratul General de Poliție a calificat declarațiile drept „propagandă politică cu tentă de dezinformare”.

Protest – la Parlament

Activiștii pentru protecția animalelor au protestat în fața Parlamentului. Manifestanții și-au exprimat nemulțumirea față de proiectul de lege privind protecția animalelor, cerând autorităților să revizuiască documentul și să reintroducă prevederi esențiale care au fost eliminate.

sursa: Almanah Politic 2025

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...