[ X ]
Important9 Aprilie 2026 09:00

Acordul dintre Republica Moldova și Irlanda privind recunoașterea reciprocă și preschimbarea permiselor de conducere - semnat

La Dublin, în contextul vizitei președintei Maia Sandu, a fost semnat Acordul dintre Republica Moldova și Irlanda privind recunoașterea reciprocă și preschimbarea permiselor de conducere, informează TRIBUNA. 

În baza acestuia, cetățenii moldoveni stabiliți în Irlanda vor putea să își preschimbe permisele de conducere fără susținerea examenelor teoretice și practice, în conformitate cu prevederile documentului. De aceleași facilități vor beneficia și cetățenii irlandezi aflați pe teritoriul Republicii Moldova.

Din partea Republicii Moldova, acordul a fost semnat de ambasadoarea Republicii Moldova în Irlanda, Jana Costachi, iar din partea Irlandei – de ministrul de stat al departamentului de transport, Sean Canney și de reprezentanta Autorității pentru Siguranța Rutieră, Alison Coleman.

Semnarea acordului contribuie la facilitarea mobilității cetățenilor și la simplificarea procedurilor administrative. Totodată, aceasta reflectă dinamica pozitivă a relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Irlanda.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...