[ X ]
Important4 Aprilie 2026 11:20

Igor Dodon: Georgia a demonstrat: chiar și o țară mică poate să-și apere interesele naționale și să nu cedeze presiunilor externe

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, după întrevederea, la Tbilisi, cu conducerea fracțiunii parlamentare a partidului de guvernământ „Visul Georgian”, a declarat că „Georgia a demonstrat: chiar și o țară mică poate să-și apere interesele naționale și să nu cedeze presiunilor externe”, informează TRIBUNA.

„Spre deosebire de Moldova, Georgia nu a cedat și:
1. A păstrat controlul asupra justiției sale, refuzând implementarea vettingului și prevettingului.
2. Nu a introdus sancțiuni anti-ruse sub influența externă, care ar fi dus la o scădere a PIB-ului cu 15%. Drept urmare, în ultimii patru ani, economia țării a crescut cu aproximativ 40%.
3. A adoptat legea privind „agenții străini”, limitând implicarea structurilor externe, inclusiv a reprezentanților fundației Soros, în treburile interne ale țării.
4. A pus accent pe protejarea valorilor tradiționale și a familiei, adoptând legea privind interzicerea propagandei LGBT”, a menționat el.

Liderul PSRM a subliniat că, în aceste condiții, Georgia se dezvoltă, în timp ce situația la noi se înrăutățește în fiecare zi.

„Aceasta ne face să reflectăm: poate că tocmai apărarea consecventă a intereselor naționale este cheia dezvoltării durabile a unei țări. Și noi, forțele patriotice, vom continua să mergem în această direcție”, a conchis Igor Dodon.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...