Comisia Electorală Centrală continuă seria activităților de instruire destinate procurorilor și judecătorilor, axate pe investigarea și examinarea contravențiilor privind coruperea electorală, coruperea privind întrunirile organizate, precum și alte fapte care aduc atingere drepturilor constituționale ale persoanelor fizice, informează TRIBUNA.
În cadrul sesiunii, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, a vorbit despre experiența agenților constatatori ai Comisiei în procesul de identificare, constatare și documentare a contravențiilor comise de către persoanele fizice, inclusiv în contextul analizei rapoartelor financiare depuse de către partidele politice. Acesta a evidențiat importanța unei documentări riguroase a cazurilor, a administrării probatoriului și a întocmirii proceselor-verbale într-o manieră clară și temeinic argumentată, astfel încât faptele constatate să fie încadrate corect din punct de vedere juridic.
Conform datelor deținute de Comisie, în anul 2025 au fost înregistrate 199 de cazuri contravenționale în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1 milion de lei, dintre care peste 400 000 de lei au fost achitați benevol.
„Prin exercitarea competențelor conferite de lege, agenții constatatori ai Comisiei contribuie la eficientizarea procesului de examinare a acestor cauze, prin documentarea și instrumentarea lor încă din faza administrativă. Cu toate acestea, o parte dintre procesele contravenționale sunt contestate ulterior în instanța de judecată”, a declarat Pavel Postica.
În acest context, participanții și-au consolidat cunoștințele și abilitățile în aplicarea cadrului juridic contravențional în materie electorală, cu accent pe verificarea legalității actelor întocmite de agenții constatatori, precum și pe aplicarea corectă a prevederile legale incidente.
Sesiunea de instruire a fost organizată în parteneriat cu Institutul Național al Justiției și cu suportul Oficiului Consiliului Europei la Chișinău.







