[ X ]
Alegeri1 Aprilie 2026 12:58

Partidul Republican „Inima Moldovei” a adresat un demers Curţii Constituţionale: Solicităm examinarea de urgență a modificărilor de la Legea partidelor 

După ce Comisia de la Veneţia s-a pronunţat recent pe marginea prevederilor introduse de Parlament în Legea partidelor cu doar patru luni înainte de alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, Partidul Republican „Inima Moldovei” a adresat un demers Curţii Constituţionale prin care a solicitat urgentarea examinării excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi ale legii menţionate, informează TRIBUNA. 

Irina Vlah, liderul partidului, a amintit că, în baza prevederilor abuzive introduse de Parlament în Legea partidelor, Partidul Republican „Inima Moldovei” a fost exclus din alegerile parlamentare şi i-a fost limitată activitatea ca şi măsură asiguratorie, situaţie în care se află deja de peste şase luni, chiar dacă legislaţia prevede că astfel de cauze se examinează în decursul a două luni.

„Partidul Republican „Inima Moldovei” consideră neconstituţionale prevederile în varianta actuală în baza cărora a fost exclus din alegeri şi i-a fost limitată activitatea, de aceea, încă acum câteva luni, a solicitat Curţii Constituţionale examinarea excepţiei de neconstituționalitate a prevederilor menţionate ale Legii nr. 100/2025. Considerăm că acum, după avizul Comisiei de la Veneţia, examinarea demersului nostru trebuie urgentată.

Amintim că, Comisia de la Veneţia a stabilit că limitarea preventivă a activităţii unui partid nu poate fi bazată pe simple suspiciuni sau afirmaţii politice. Or, anume astfel s-a procedat în raport cu formaţiunea noastră. De asemenea, Comisia da la Veneţia a indicat direct că trebuie să existe probe credibile şi suficient de solide; instanţa trebuie să verifice fapte concrete, nu doar riscuri abstracte; trebuie demonstrat că activitatea partidului poate produce un pericol real şi suficient de grav pentru democraţie sau ordinea constituţională. Toate aceste principii au fost călcate în picioare urmare a modificărilor legislative ce au intrat în vigoare la data de 14 iunie 2025”, a spus politiciana.

Irina Vlah a mai declarat: „Mizăm că acum, când avem avizul Comisiei de la Veneţia, Curtea Constituţională va urgenta examinarea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor menţionate ale Legii nr. 100/2025. Ne exprimăm şi pe această cale convingerea că prevederile respective trebuie clarificate sau eliminate din Legea partidelor, pentru a nu compromite în continuare democraţia şi statul de drept în Republica Moldova”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...