[ X ]
Breaking news10 Martie 2026 16:30

MAN cere acțiuni urgente din partea Guvernului în contextul scumpirii carburanților

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională, Ion Ceban, a declarat că formațiunea insistă asupra unor acțiuni imediate din partea Guvernului Republicii Moldova, în contextul scumpirilor continue la benzină și motorină, informează TRIBUNA.

Potrivit lui, în timp ce prețurile la carburanți cresc zilnic, Guvernul se limitează doar la a anunța aceste majorări, fără a veni cu soluții concrete pentru protejarea cetățenilor.

„În fiecare zi suntem informați despre noi scumpiri la benzină și motorină, însă Guvernul nu întreprinde nicio măsură pentru a stopa această tendință. În alte state europene sunt aplicate măsuri ferme în interesul cetățenilor, cum este exemplul Italiei, unde Guvernul Meloni vine cu propuneri clare”, a menționat Ion Ceban.

În acest context, liderul MAN a anunțat că formațiunea va veni cu propuneri inspirate din practicile statelor europene pentru a atenua impactul scumpirilor asupra populației.

Totodată, Ion Ceban a criticat lipsa de reacție a conducerii statului, întrebând unde se află în prezent președintele țării, președintele Parlamentului, premierul și membrii comisiilor de securitate națională create în ultima perioadă, care, potrivit lui, nu oferă explicații cetățenilor în această situație.

La final, președintele Mișcării Alternativa Națională a avertizat că problema cea mai gravă abia urmează:

„Scumpirea în lanț a produselor și serviciilor, municipiul Chișinău înregistrează deja pierderi considerabile în urma actualelor majorări de prețuri”, a punctat acesta.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...