[ X ]
Important18 Februarie 2026 15:02

Lista bunurilor personale care pot fi aduse la revenirea în Republica Moldova a fost aprobată

Cetățenii Republicii Moldova, care revin cu traiul permanent în țară, vor continua să beneficieze de scutire la plata drepturilor de import pentru bunurile personale și un autovehicul. Lista bunurilor personale care pot fi aduse la revenirea în Republica Moldova a fost aprobată astăzi, de Guvern, pentru a oferi claritate cu privire la bunuri și facilități, informează TRIBUNA.

Includerea tuturor bunurilor scutite de plata impozitelor într-o listă extinsă va contribui la simplificarea formalităților vamale, la reducerea timpului de verificare și va asigura tratament egal pentru toți cetățenii care revin acasă. De asemenea, se vor reduce costurile procesului de revenire, care deseori influențează decizia de întoarcere acasă.

Guvernul încurajează continuu revenirea cetățenilor din diasporă, prin intermediul Biroului Relații cu Diaspora fiind oferit sprijin și ghidare la revenire. În cadrul Biroului activează Serviciul guvernamental de asistență la revenire, care funcționează ca un ghișeu unic și oferă consiliere și asistență personalizată, pentru a facilita reintegrarea cetățenilor Republicii Moldova reveniți acasă.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...