[ X ]
Important3 Februarie 2026 09:00

(ACUM 1 AN) Activitățile CEC 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 3 februarie 2025. 

Anunțul Ministerului Energiei 

Ministerul Energiei a anunțat că, începând cu 1 februarie, S.A. „Energocom” a livrat în rețeaua națională de gaze, conform solicitărilor „Tiraspoltransgaz” și respectând Dispoziția nr. 7 a Comisiei pentru Situații Excepționale, următoarele cantități: pe 1 februarie – 450 mii metri cubi,  2 februarie – 2,7 milioane metri cubi, 3 februarie – 2,575 milioane metri cubi. Gazele destinate regiunii transnistrene au fost achiziționate de la bursele din România și Bulgaria, transportate pe coridorul transbalcanic și prin gazoductul Iași-Ungheni.

Încălcarea spațiului aerian 

Ministerul Apărării a informat că un aparat de zbor fără pilot a încălcat, noaptea trecută, spațiul aerian al Republicii Moldova. Zborul neautorizat a fost detectat și supravegheat de către sistemele de monitorizare a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat ferm încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova.

„Record pozitiv” la CtEDO

Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, un raport din care reieşea că, pentru prima dată în ultimii 10 ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a recepționat cel mai mic număr de cereri împotriva Republicii Moldova – 363 de cereri au fost depuse în 2024. S-a redus semnificativ și numărul hotărârilor pronunțate de CtEDO în privința Moldovei – 17, reprezentând un „record pozitiv” pentru ultimii 6 ani. Cu toate acestea, moldovenii s-au adresat la CtEDO de 3 ori mai frecvent decât media europeană.

Agenda deputaților 

Sesiunea de primăvară 2025 a început. Parlamentul a publicat agenda deputaților pentru întreaga săptămână: ședințe ale comisiilor permanente și consultări publice.

Irina Vlah – la CEC 

După ce la 2 februarie a avut loc Adunarea generală a cetățenilor pentru desfășurarea referendumului republican consultativ pe subiectul neutralității, reprezentanții Grupului de inițiativă, în frunte cu Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei” – partidul care a inițiat plebiscitul, a depus actele necesare la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru ca, ulterior, să fie demarat procesul de colectare a semnăturilor. Irina Vlah a anunțat că, Grupul de inițiativă era pregătit să colecteze 100 000 de semnături.

Numărul de alegători 

Comisia Electorală Centrală a informat că, numărul de alegători, înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 3 februarie 2025, era de 3 298 279. 2 737 792 cetățeni cu drept de vot erau atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.

Decret prezidențial 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a semnat decretul de numire a Mihaelei Fedoseev în funcția de consilier al președintelui Republicii Moldova pentru coordonare interinstituțională și procese organizatorice.

Solicitare repetată 

Tudor Ulianovschi, președintele Partidului Social Democrat European, a solicitat repetat autorităților să prezinte informații despre proiectele desfășurate prin intermediul USAID, sumele obținute, dar și cine sunt beneficiarii. De asemenea, într-o altă declarație, el a spus că „șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a spulberat cel mai mare mit pe care se ținea întreaga strategie de partid și propagandistică a PAS – mitul că este o guvernare onestă, fără oameni corupți, aproape neprihănită”.

Vizită la „Energocom” 

Gert Jan Koopman, director general pentru Extindere și Vecinătate Estică, a vizitat „Energocom”, unde a discutat despre achizițiile de gaz pentru Republica Moldova, inclusiv volumele pentru regiunea transnistreană.

Declarațiile lui Ion Ceban 

Ion Ceban, primarul capitalei, în cadrul ședinței serviciilor operative, a spus că Primăria Chișinău era pe deplin funcțională în ceea ce ținea nemijlocit de buget, însă, în contextul crizei energetice, locuitorii municipiului au fost „încălțați” de guvernare cu 400 de milioane de lei, echivalentul a 10 școli cum ar fi Școala „Pro Succes” sau a 120 de autobuze noi.

Activitățile CEC 

Comisia Electorală Centrală a primit un grup de jurnaliști polonezi, aflați într-o vizită de studiu în Republica Moldova, dar și a propus spre consultări publice modificarea a opt acte normative.

Ședință de judecată 

Reprezentanții Blocului „Victorie”, Alexei Lungu și Valeri Klimenko, în baza unui ordin al judecătorului, au fost dați afară din sala de judecată, unde urma să se examineze dosarul Evgheniei Guțul, bașcanul Găgăuziei.

Mulțumiri de la Tiraspol 

La 3 zile de când primele gaze europene au ajuns în stânga Nistrului, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a mulțumit autorităților și specialiștilor de la Chișinău. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei ședințe cu autoritățile locale.

sursa: Almanah Politic 2025 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...