Procuratura Anticorupție a anunțat că, la data de 23 ianuarie 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a examinat demersul procurorului privind prelungirea măsurii preventive – arestul preventiv în privința învinuitului Vladimir Andronachi. Prin încheierea instanței, demersul a fost admis parțial, fiind dispusă aplicarea măsurii preventive a controlului judiciar pe un termen de 30 de zile, cu monitorizarea electronică a învinuitului, informează TRIBUNA.
Procuratura Anticorupție a contestat cu recurs, solicitând prelungirea măsurii preventive – arestul preventiv, pe un termen de 30 de zile.
Prin decizia din 02 februarie, Curtea de Apel Centru a respins demersul procurorului privind prelungirea arestului preventiv, a anulat încheierea judecătorului de instrucție, inclusiv măsura preventivă a controlului judiciar, și a dispus eliberarea învinuitului, cu aplicarea măsurii obligării de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală.







