[ X ]
Important30 Ianuarie 2026 13:00

Olga Ursu: PAS blochează adoptarea bugetului municipal, iar în Parlament respinge toate amendamentele care ar fi adus investiții în Chișinău

Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate, fug de la ședințele CMC când vine vorba despre adoptarea bugetului. Asta după ce tot PAS a blocat în parlament un set întreg de inițiative menite să aducă dezvoltare și investiții în municipiul Chișinău. Declarațiile au fost făcute de Olga Ursu, deputat al Mișcării Alternativa Naționașă (MAN), membră a fracțiunii „Alternativa”, informează TRIBUNA. 

„PAS blochează adoptarea bugetului municipal prin absențe deliberate și condiționări politice în CMC, iar în Parlament respinge toate amendamentele care ar fi adus investiții în Chișinău. Este un blocaj coordonat”, a declarat aceasta.

În acest context, deputata MAN precizează că, în Parlament, PAS a respins alocarea fondurilor pentru continuarea construcției Centurii Chișinăului.
„Nu au fost acceptate nici amendamentele ce vizează exproprierea Hotelului Național și crearea unui centru european de tineret, reabilitarea Filarmonicii Naționale, a Palatului Feroviarilor, a Circului de Stat, precum și reabilitarea Grădinii Botanice, a Grădinii Publice „Ștefan cel Mare” și a clădirii Moara Roșie. Au fost respinse și inițiative ce vizau dezvoltarea suburbiilor, sprijin pentru familiile tinere, persoanele vulnerabile și proiecte promise anterior de PAS”, a mai spus Olga Ursu.

MAN califică aceste acțiuni drept o blocare deliberată a Chișinăului, menită să paralizeze activitatea administrației municipale și să oprească proiectele de dezvoltare ale capitalei.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...