[ X ]
Important29 Decembrie 2025 07:35

INTERVIU// Iurie Cazacu: Oamenii aşteaptă o clasă politică unită, matură şi responsabilă

Interviu cu Iurie Cazacu, preşedinte interimar şi secretar general al Partidului Social Democrat European (PSDE)

T: Domnule Cazacu, recent aţi devenit preşedinte interimar al PSDE. Ce v-a determinat să acceptaţi această funcţie?

Iu.C.: Propunerea de a prelua interimatul funcţiei de preşedinte al PSDE a venit din partea colegilor mei din Biroul Permanent, iar decizia a fost una asumată şi responsabilă. Nu mi-e indiferent viitorul acestei echipe şi rolul ei în viaţa politică a Republicii Moldova. Am considerat că, în această perioadă de tranziţie, marcată de numeroase provocări, este important să fie asigurată continuitatea, stabilitatea şi o conducere care cunoaşte bine partidul din interior. Acceptarea acestui interimat este pentru mine o datorie faţă de colegi şi faţă de alegătorii noştri.

T: Despre dumneavoastră nu se cunosc prea multe, deşi aveţi o experienţă politică apreciabilă. Aţi putea deschide parantezele?

Iu.C.: Am o experienţă politică de peste două decenii. În 2001 am aderat la Partidul Social-Liberal condus de diplomatul Oleg Serebrian. În 2008, împreună cu colegii din PSL, am fuzionat cu PDM. În această perioadă am parcurs mai multe etape de responsabilitate politică şi organizatorică. Din 2022 exercit funcţia de secretar general al Partidului Social Democrat European, ceea ce mi-a oferit o imagine clară privind rolul important ce revine organizaţiilor teritoriale şi funcţionării structurilor interne. De asemenea, exercitând această funcţie, înţeleg mai bine aşteptările fiecărui membru de partid. Pentru mine acest aspect este foarte important, deoarece sunt un om al echipei, cred în munca dedicată şi în dialog.

T: Ce „moştenire” aţi preluat odată cu interimatul funcţiei de preşedinte al PSDE?

Iu.C.: În pofida tuturor turbulenţelor şi provocărilor, PSDE rămâne o echipă solidă şi bine consolidată. Avem structuri funcţionale în teritoriu, oameni profesionişti, implicaţi şi ataşaţi valorilor social-democrate. „Moştenirea” pe care am preluat-o implică maximă responsabilitate – menţinerea unităţii partidului, valorificarea potenţialul echipei şi promovarea în continuare a unei agende sociale clare. Obiectivul nostru rămâne creşterea nivelului de trai al cetăţenilor şi susţinerea fermă a parcursului european al Republicii Moldova.

T: Cum a fost anul politic 2025 pentru PSDE?

Iu.C.: Anul 2025 a fost pentru PSDE un an complex, cu bune şi cu rele. Am desfăşurat o campanie electorală corectă în cadrul alegerilor parlamentare, cu o implicare exemplară a colegilor noştri din teritoriu. Din păcate, într-un context de polarizare accentuată a societăţii pe criterii geopolitice, PSDE nu a reuşit să acceadă în Parlament.

Totuşi, trebuie să menţionăm că am obţinut cel mai bun rezultat dintre partidele extraparlamentare. Acest lucru demonstrează că există un electorat care împărtăşeşte valorile noastre şi care îşi doreşte să se regăsească pe o platformă social-democrată autentică. Lecţiile acestui scrutin trebuie analizate şi făcute concluziile de rigoare. Oamenii aşteaptă o clasă politică unită, matură şi responsabilă, capabilă să lase deoparte interesele înguste de partid şi să se concentreze pe interesul naţional, pe nevoile reale ale cetăţenilor.

T: Ce priorităţi aveţi acum?

Iu.C.: Pentru perioada imediat următoare, împreună cu colegii, am stabilit câteva priorităţi clare:

  • Consolidarea şi extinderea echipelor teritoriale, inclusiv crearea de organizaţii locale în localităţile unde PSDE nu este încă reprezentat;
  • Fortificarea structurilor interne ale partidului şi atragerea de noi membri – persoane notorii, profesionişti, tineri activi civic şi lideri comunitari;
  • Intensificarea dialogului cu cetăţenii, sindicatele şi societatea civilă pentru promovarea politicilor sociale şi a soluţiilor concrete la problemele cotidiene;
  • Dezvoltarea şi promovarea parteneriatelor politice cu PSD din România, cu social-democraţii europeni şi internaţionali, cu Partidul Socialiştilor Europeni şi cu Internaţionala Socialistă – parteneri cu care împărtăşim aceleaşi valori fundamentale: solidaritatea, echitatea, justiţia socială şi dezvoltarea incluzivă.

T: Ce perspective se prefigurează pentru PSDE?

Iu.C.: Partidul Social Democrat European este o formaţiune cu tradiţii, cu o reţea de organizaţii bine dezvoltată în teritoriu şi cu o echipă de oameni competenţi şi responsabili. Cred că în perioada următoare PSDE poate şi trebuie să joace un rol esenţial în iniţierea dialogului cu alte partide politice în vederea consolidării unui pol de stânga social-democrat şi pro-european. Un astfel de pol trebuie să pună în prim-plan oamenii, grijile şi nevoile lor reale. Într-un context marcat de dificultăţi economice, presiuni sociale şi incertitudini regionale, Republica Moldova are nevoie de o social-democraţie modernă, de politici publice centrate pe cetăţean, de o economie echitabilă şi de o guvernare orientată spre binele comun. PSDE este pregătit să contribuie activ la acest proces.

T: Suntem în perioada sărbătorilor de iarnă. Aveţi un mesaj cu această ocazie?

Iu.C.: Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, adresez colegilor, dar şi tuturor cetăţenilor cele mai sincere felicitări şi urări de bine. Vă doresc un An Nou mai bun, cu pace, sănătate, armonie şi bunăstare în fiecare familie. Sărbători luminate! Crăciun Fericit! La Mulţi Ani!

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...