[ X ]
Important25 Noiembrie 2025 16:00

PSDE: Propunerea Guvernului de a stabili pentru anul viitor un salariu minim de 6.300 de lei nu răspunde realităților economice actuale

Partidul Social Democrat European (PSDE) sprijină poziția Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) privind stabilirea pentru anul 2026 a unui salariu minim de 8050 de lei, informează TRIBUNA. 

PSDE consideră că propunerea Guvernului de a stabili pentru anul viitor un salariu minim de 6.300 de lei nu răspunde realităților economice actuale.

„Creșterea continuă a costurilor de trai, inflația și presiunea financiară resimțită de angajați impun adoptarea unor măsuri care să garanteze protecție socială reală și un trai decent.

Totodată, această propunere contravine obiectivului anunțat de Guvern de a majora salariul minim la 10.000 de lei până la finele mandatului. PSDE subliniază că promisiunile trebuie respectate, iar politicile salariale trebuie corelate cu realitatea socio-economică a țării” – se spune în declarația partidului.

PSDE solicită autorităților să elaboreze un plan realist, etapizat și sustenabil de majorare a salariului minim, care să țină cont de:

·         nivelul real al costurilor de trai,

·         obligațiile asumate de R. Moldova în raport cu standardele UE,

·         necesitatea protejării salariaților,

·         sprijinirea IMM-urilor și prevenirea riscului de faliment în economie.

PSDE consideră că salariul minim actual, de 5.500 de lei în 2025, este deja insuficient și sub standardele unei vieți decente, iar amânarea unei ajustări corecte accentuează inegalitățile sociale și economice din Republica Moldova. PSDE solicită Guvernului să reanalizeze propunerea dintr-o perspectivă socială și orientată spre oameni, respectând dialogul social și interesul cetățenilor.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...