Moldova trece astăzi prin cele mai profunde crize din ultimii 25 de ani. Și, mai grav, profunzimea lor depășește de mult limitele unei discuții strict economice. În contextul unei depopulări fără precedent, întrebarea reală nu mai este doar cum vom trăi peste 10 ani, ci dacă va mai exista, în această formă, acest mic petic de pământ numit Republica Moldova.

În loc să discutăm lucid despre probleme și soluții, ni se livrează propagandă, slogane și minciuni spuse cu nonșalanță. Economia e transformată în decor pentru o piesă ieftină de PR, iar cifrele sunt răstălmăcite până devin de nerecunoscut. Însă realitatea are un defect major pentru propagandă: la un moment dat, lovește.

1. Cinci ani de stagflație – combinația de coșmar

De cinci ani, Moldova se află într-o stagflație fără precedent în istoria noastră recentă.

Stagflația înseamnă combinația cea mai toxică posibilă:

– pe de o parte, creștere galopantă a prețurilor;

– pe de alta, stagnare sau recesiune economică în tot mai multe ramuri.

Nu îmi amintesc o perioadă în care țara să se fi confruntat cu trei recesiuni economice în doar cinci ani. Asta nu mai este „volatilitate”, nu mai este „context regional complicat”. Este un diagnostic clar: ceva profund greșit în modul în care este condusă țara.

Stagflația nu iartă pe nimeni:

– salariile reale sunt erodate;

– firmele își amână investițiile;

– bugetul se umflă nominal, dar se golește de conținut;

– tinerii pleacă, pentru că nu văd perspectivă.

În asemenea condiții, o guvernare responsabilă ar fi obsedată de reforme structurale, de credibilitate, de atragerea investițiilor și a finanțării externe ieftine. Noi ce avem?

Deficit acoperit cu datorii scumpe pe intern, investiții tăiate, consum electoral întreținut artificial și o propagandă care ne explică la nesfârșit că „mergem spre bine”.

2. Ruptura cu FMI – linia roșie a fost trecută

La acest tablou se adaugă un fenomen fără precedent: blocarea a două tranșe de finanțare de către FMI, în cadrul unui program aflat în derulare.

Am mai avut în istorie episoade când:

– Moldova a decis să întrerupă relațiile cu FMI; sau

– FMI a ales să nu continue un program nou.

Însă niciodată nu am avut situația în care, în mijlocul unui program activ, FMI să blocheze două tranșe consecutiv, pe motiv de reforme neonorate.

Este un semnal extrem de grav, care, în limbaj diplomatic, înseamnă:

„Nu avem încredere în capacitatea și voința acestei guvernări de a face reforme.”

Guvernarea a ales să ascundă acest eșec sub preș, să-l minimalizeze, să se prefacă.

S-a preferat formula:

– mai bine pierdem banii și păstrăm rețelele, schemele, controlul politic,

– decât să facem reforme reale în fisc, justiție, guvernanță, anticorupție.

Când ajungi în punctul în care FMI îți blochează banii, dar tu continui să spui că „totul este sub control”, nu mai vorbim doar de incompetență. Vorbim de un cinism periculos și de o guvernare care preferă să sacrifice viitorul țării pentru confortul său politic pe termen scurt.

3. Moldova, excepția rușinoasă dintre vecinii Ucrainei

Un alt mit convenabil, repetat până la saturație, este:

„Nu avem rezultate economice din cauza războiului din Ucraina.”

Problema este că această scuză nu rezistă niciunui test serios.

Suntem în a patra iarnă de război în Ucraina, iar dacă ne uităm la datele și prognozele FMI, vedem un tablou clar:

– niciun alt vecin al Ucrainei nu înregistrează pentru această perioadă o creștere negativă a PIB-ului;

– nici măcar Rusia și Belarus, aflate sub sancțiuni internaționale, nu arată un tablou atât de prost cum arată Moldova.

Toate țările din jur, fie membre UE, fie candidate, fie regimuri autoritare – au un lucru în comun: sunt vecinii Ucrainei, afectați de același război, de aceleași șocuri energetice, de aceleași perturbări comerciale.

Și totuși, există un element care ne deosebește clar de toți:

noi suntem singura țară din acest cerc care a reușit „performanța” să alunece în creștere negativă a PIB-ului.

Nu războiul ne-a adus aici.

Nu vecinătatea cu Ucraina.

Factorul distinctiv se numește: această guvernare.

4. Falimentul modelului PAS: datorii, consum și distrugerea instituțiilor

Stagflație timp de cinci ani, trei recesiuni, două tranșe FMI blocate, cea mai slabă performanță din regiune. Toate aceste elemente împreună descriu un singur lucru: falimentul modelului PAS de guvernare.

Ce au făcut în schimb?

– au apelat la împrumuturi fără precedent, inclusiv tot mai scumpe pe intern;

– au tăiat investițiile și cheltuielile de dezvoltare pentru a alimenta cheltuielile de consum;

– au distrus Procuratura Anticorupție ca instituție credibilă și au slăbit drastic mecanismele reale de protejare a banului public;

– au subordonat politic Banca Națională, punând în pericol independența ei și stabilitatea macroeconomică;

– au golit de conținut instituțiile de control și verificare, transformându-le în decor pentru o luptă anticorupție de fațadă.

Nu poți conduce o țară:

– mințind permanent despre starea economiei;

– trăind din datorii;

– tăind dezvoltarea ca să hrănești consumul;

– distrugând tocmai instituțiile care ar trebui să te țină responsabil.

Asta nu se numește reformă.

Asta se numește dezastru organizat.

5. Întrebarea morală pentru UE și partenerii externi

În aceste circumstanțe apare o întrebare grea, dar inevitabilă:

cine va mai susține această guvernare incompetentă și coruptă, care preferă să piardă finanțarea FMI decât să facă reforme reale?

Dacă Uniunea Europeană va continua să finanțeze necondiționat Republica Moldova, în pofida blocării programului FMI, atunci UE riscă să devină complice la acest dezastru.

Nu poți predica despre stat de drept, anticorupție și buna guvernare,

iar în același timp să torni bani într-un sistem care:

– sabotează reformele asumate;

– gestionează catastrofal banul public;

– distruge mecanismele independente de verificare și control;

– ignoră avertismentele celui mai sobru și exigent partener – FMI.

Nu ai dreptul moral să dai banii contribuabililor europeni pe mâna unui Guvern deja compromis.

Nu poți finanța la nesfârșit o țară în condițiile în care FMI a blocat finanțarea din cauza lipsei de reforme și de progres.

Ajutorul extern nu trebuie să fie un colac de salvare pentru o guvernare ratată, ci un instrument de susținere a reformelor reale. Atunci când reformele sunt sabotate, continuarea finanțării nu mai este solidaritate; devine complicitate.

Concluzie: Încotro Moldova?

Depopulare accelerată, stagflație prelungită, trei recesiuni în cinci ani, două tranșe FMI blocate, izolare relativă în regiune la capitolul creștere economică, instituții-cheie destructurate sau subordonate politic, datorii crescânde și investiții tăiate.

Acesta nu este un simplu „context dificil”.

Este nota de plată a unei guvernări care a ales propaganda în locul economiei, loialitatea de partid în locul competenței și controlul politic în locul instituțiilor puternice.

În aceste condiții, întrebarea „Încotro Moldova?” nu mai este un exercițiu retoric, ci o dilemă existențială:

ori această țară își recapătă luciditatea, cere socoteală și pune din nou reforma, competența și responsabilitatea în centrul guvernării;

ori intrăm într-o spirală de declin economic, demografic și instituțional, din care va fi tot mai greu să ieșim.

Semnele de alarmă sunt aprinse demult. FMI le-a făcut vizibile. Vecinii noștri le fac ridicole prin comparație.

Rămâne de văzut dacă noi, ca societate, le vom lua în serios înainte ca răspunsul la întrebarea „Încotro Moldova?” să nu ne mai aparțină.

Vlad Filat, fost prim-ministru al Republicii Moldova, lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova