[ X ]
Important12 Noiembrie 2025 14:00

Achizițiile publice din Republica Moldova vor fi reglementate de o nouă lege

Achizițiile publice din Republica Moldova vor fi reglementate de o nouă lege. Documentul va spori transparența și eficiența proceselor de achiziții și va asigura un mediu concurențial echitabil și deschis pentru agenții economici. Un proiect în acest sens a fost aprobat de Guvern, informează TRIBUNA.

„Legea achizițiilor publice este aliniată la cadrul UE. Cadrul normativ este modernizat cu accent mai mare pe criterii sociale, mediu, sustenabilitate și calitate”, a menționat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.

Printre cele mai importante prevederi se numără introducerea pragurilor valorice diferențiate pentru atribuirea contractelor: 1 milion de lei – pentru lucrări și servicii sociale și 600 de mii de lei – pentru bunuri și servicii. Acestea vor permite o mai mare eficiență administrativă, dar și corectitudine și transparență cu privire la banii publici cheltuiți.

De asemenea, sunt stabilite reguli clare pentru modificarea contractelor, fără reluarea procedurilor de achiziție, inclusiv majorarea plafonului pentru achiziții suplimentare de la 15% la 25%.

Este prevăzută și continuarea digitalizării întregului proces de achiziții – de la planificare la execuție. Astfel, va fi asigurat accesul transparent și facil la toate oportunitățile și rezultatele achizițiilor.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...