[ X ]
Breaking news11 Octombrie 2025 08:45

Șeful statului a înmânat Premiul Național

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, alături de ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a înmânat, în cadrul unei ceremonii festive, Premiul Național, informează TRIBUNA.

Șefa statului i-a felicitat pe cei 11 laureați ai ediției din acest an, subliniind că Republica Moldova are nevoie de oameni dedicați, care, prin înțelepciunea, creativitatea și perseverența lor, inspiră întreaga societate.

„Premiul pe care îl primiți astăzi este și o chemare – o chemare de a continua să inspirați, să formați, să împărtășiți din experiența dumneavoastră celor mai tineri. Pentru că avem nevoie de generații care să creadă în puterea lucrului bine făcut”, a menționat Președinta Maia Sandu.

Premiul Național este acordat, anual, persoanelor care au obținut performanțe în artă, știință, literatură, cinematografie, cultură, medicină și sport. Distincția include o diplomă, o medalie și o recompensă financiară de 100 de mii de lei.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...