[ X ]
Important26 Septembrie 2025 13:01

ANI: Avere nejustificată de peste 10 milioane lei constatată la ex-deputatul Vladimir Andronachi 

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un Act de constatare în privința unui fost deputat al Parlamentului Republicii Moldova, prin care s-au stabilit mai multe încălcări grave ale legislației privind declararea averii și intereselor personale. Este vorba despre Vladimir Andronachi, informează TRIBUNA. 

În urma controlului averii, inspectorul de integritate a constatat:

încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale;

diferență vădită în sumă de 4 097 865,32 lei între proprietatea dobândită și veniturile obținute;

diferență substanțială în sumă de 6 049 472,52 lei între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile efectuate de subiectul controlului și membrii familiei sale;

caracterul nejustificat al deținerii acestei averi.

Pe aceste temeiuri, cazul va fi transmis în instanța de judecată în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate. Totodată, după rămânerea definitivă a Actului de constatare, fostul deputat va fi decăzut din dreptul de a exercita orice funcție menționată la art. 3 alin. (1) din Legea 133/2016 pentru o perioadă de 3 ani, conform prevederilor Legii nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...