[ X ]
Alegeri16 Septembrie 2025 15:20

Andrei Năstase: Moldova azi e împărțită în doua tabere, cu o prăpastie mare la mijloc. Eu sunt un factor de echilibru

Andrei Năstase, candidat independent la funcția de deputat, ieri, s-a bucurat „de căldura sufletească și de curajul Oamenilor din Chișinău”, informează TRIBUNA. 

„Împreună vom învinge și nedreptatea, și minciuna, și frica indusă de cei pentru care oamenii au devenit doar niște numere.

Moldova azi e împărțită în doua tabere, cu o prăpastie mare la mijloc. Eu sunt un factor de echilibru. Dar nu un echilibru negociat în interesul cuiva, eu sunt independent. Un echilibru care să ne transforme într-o țară stabilă, de încredere pe termen lung, o țară care să atragă investiții, să dea oamenilor locuri de munca, o țară care să-și țină fiii acasă.

Moldovei îi trebuie foarte mult echilibru și înțelepciune! În contextul în care ne aflăm, Uniunea Europeană e direcția firească spre care trebuie să ne îndreptăm, puternici, cu capul sus, nu în genunchi, nu cu mâna întinsă, iar pozitia noastra geografică ne obligă să fim extrem de atenți și diplomați, să punem pe primul loc suveranitatea Moldovei și interesele ei”, a menționat politicianul.

Candidatul, totodată, a întrebat: „Ce vrea orice moldovean de fapt?”.

„Vrea să poată oferi celor dragi o lume în care frica nu trebuie să fie aerul pe care îl respiră. Aud frica în fiecare zi în mesaje ale politicienilor dar și din mass media. Cine conduce prin temeri si frică nu e un om înțelept, ci unul obsedat de putere. Puterea unui om politic vine de la curajul oamenilor de a-i sta alături, dar mai ales vine din capacitatea lui de a găsi soluții și de a le implementa”, a mai declarat Andrei Năstase.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...