[ X ]
Important6 Septembrie 2025 08:00

(ACUM 1 AN) Semnături pentru Maia Sandu 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 6 septembrie 2024. 

Semnături pentru Maia Sandu 

Comisia Electorală Centrală a recepționat documentele și listele de subscripție în vederea susținerii candidaturii la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, desemnată de către Partidul Acțiune și Solidaritate. Maia Sandu a precizat că au fost colectate 28 000 de semnături, iar la CEC au fost depuse 25 000, așa cum cere legea. 

Hotărârea CEC 

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, în ședință, cererea depusă de către Partidul „Renaștere” privind înregistrarea în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, cu opțiunea „Nu”.

Briefingul Blocului „Împreună” 

Candidatul Blocului „Împreună”, Octavian Țîcu, în cadrul unui briefing, a anunțat că Blocul va susține referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană, deși înțelegea că era „jocul partidului de guvernare de a folosi referendumul pentru a aduce dividente politice președintei Maia Sandu la alegerile din 20 octombrie”. Totodată, Liviu Vovc, fruntaș al Blocului, a anunțat că pentru candidatura lui Octavian Țîcu la prezidențiale și-au pus semnătura aproximativ 15 000 de oameni până la acel moment. 

Péter Szijjártó – la Chișinău 

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova, l-a primit la Chișinău pe omologul său ungar, ministrul Afacerilor Externe și Comerțului de la Budapesta, Péter Szijjártó. Cei doi oficiali au vorbit despre sprijinul ungar pentru procesul de integrare europeană a RM, proiectele de cooperare în domeniul securității și consolidării rezilienței și valorificarea potențialului comercial-economic al ambelor state. Ulterior, oficialul ungar a avut o discuție și cu șeful statului, Maia Sandu. 

Discuția lui Mihai Popşoi cu Andrii Sybiha

Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, vicepremierul Mihai Popșoi a avut o convorbire telefonică cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha. Mihai Popșoi l-a felicitat cu numirea în funcție în ziua anterioară. 

Întâlnirea conducerii SIS cu cercetătorii

Conducerea Serviciului de Informații și Securitate a avut o întâlnire cu mai mulți cercetători din domeniul arhivistic și istoric, în cadrul căreia au fost discutate subiecte precum: combaterea dezinformării istorice, prevenirea distorsionării evenimentelor din trecutul țării și importanța protejării arhivelor naționale în stabilitatea identității naționale. Totodată, SIS a transmis alte 34 203 dosare, inclusiv manuale ale serviciilor secrete din perioada sovietică, KGB și NKVD, Agenției Naționale a Arhivelor pentru desecretizare. 

Întâlnirea lui Oleg Serebrian cu Anette Kramme

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian s-a întâlnit cu o delegație din Republica Federală Germania, condusă de Anette Kramme, secretară de stat a Ministerului Federal al Muncii și Problemelor Sociale, membră a Bundestagului. 

Maia Sandu – la Ialoveni 

Președintele Maia Sandu a întreprins o vizită de lucru în raionul Ialoveni. Șefa statului s-a întâlnit cu elevii de la  Liceul Teoretic „Ion Pelivan” din comuna Răzeni, dar și cu primarii și autoritățile locale din raionul Ialoveni, cu locuitori ai orașului Ialoveni. 

Anunțul CEC 

Comisia Electorală Centrală a anunțat că a început procedura de verificare şi confirmare a cererilor de înregistrare pentru votul prin corespondență. Procedura se efectua prin verificarea identității solicitanților, utilizând mijloace de verificare automatizate. 

Suportul SUA – reconfirmat 

Suportul Statelor Unite ale Americii pentru agenda de reforme a Republicii Moldova și consolidarea securității energetice a RM a fost reconfirmat în cadrul întrevederii ministrului Energiei, Victor Parlicov cu Ambasadorul SUA în Grecia, George Tsunis. Discuția a avut loc în marja Summitului Metropolitan din Salonic.

Deputați ucraineni – la CEC 

Conducerea Comisiei Electorale Centrale a avut o întrevedere cu o delegație a Radei Supreme din Ucraina, aflată în vizită oficială în Republica Moldova. Oficialii au făcut un schimb de informații despre organizarea alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024. 

Biblioteca europeană 

La nivel internațional era marcată ziua „Citește o carte”, iar vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov a inaugurat, împreună cu colegii de la Guvern, un spațiu public inedit – „Biblioteca Europeană”.

Concluziile PEAM 

Institutul Național Democratic (NDI) și-a desfășurat Misiunea de Evaluare Preelectorală (PEAM) în Moldova în perioada 2-6 septembrie 2024, în contextul alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional privind integrarea europeană. Delegația și-a prezentat constatările și recomandările, în cadrul unei conferințe.  

Sondajul Intellect Group 

Au fost făcute publice rezultatele unui sondaj realizat de Intellect Group, care arătau că, dacă duminică ar avea loc alegeri prezidențiale, atunci nimeni nu ar fi câștigat din primul tur: Maia Sandu ar fi obținut – 24,5% din voturi, Alexandr Stoianoglo – 12,0%, Renato Usatîi – 6,2%, Irina Vlah – 5,0%, Vasile Tarlev – 3,0%, Andrei Năstase – 3,5%.

Acțiunea Blocului „Victorie” 

Activiștii și susținătorii Blocului „Victorie” au organizat o acțiune în apărarea libertății de exprimare. La Chișinău și în toate raioanele țării oamenii au ieșit să-și exprime nemulțumirea față de „propaganda pro-occidentală și presiunile asupra mass-media independente”.

Ion Ceban – în Polonia 

Președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban a efectuat o vizită de lucru în Polonia, în cadrul căreia a avut întrevederi cu: membrii Legislativului, Marcin Bosacki și Małgorzata Gromadzka; conducerea Agenției Poloneze de Investiții și Comerț; secretarul de stat din cadrul Ministerului Sportului și Turismului din Polonia, Piotr Borys.

sursa: Almanah Politic 2024

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...