TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 31 august 2024.
Ultimele cereri
În ultima zi de depunere a cererilor de înregistrare a grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Comisia Electorală Centrală a recepționat solicitări din partea următorilor pretendenți: Vasile Tarlev – Partidul Viitorul Moldovei, Avelin Tabarcea – independent, Valentin Borodachi – independent, care a depus o cerere similară pe 24 august, dar a doua zi a retras-o.
Refuzuri pentru pretendenți
În cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale a fost discutată o sesizare privind incompatibilitatea cu statutul de candidat independent al pretendentului la funcția de președinte al Republicii Moldova, Alexandru Arseni. Comisia a constatat că, anterior începerii perioadei de înregistrare a grupurilor de inițiativă, acesta a făcut publică decizia sa de a renunța la statutul de membru al unui partid politic, iar partidul, la 13 august 2024, a examinat cererea acestuia și a admis-o. În context, membrii Comisiei au constatat că decizia de înregistrare a grupului de inițiativă nu mai necesită a fi reexaminată, odată ce statutul de candidat independent a fost confirmat. La fel, Comisia a luat act de cererea depusă repetat de Vasile Bolea, pretins candidat independent, care a solicitat înregistrarea grupului de inițiativă pentru susținerea candidaturii sale la funcția de președinte, susținut de un grup de cetățeni. Comisia a constatat că, prin hotărârea CEC nr. 2754 din 29 august 2024, aceasta a fost respinsă din motivul neîntrunirii condiției de neafiliere politică, precondiție a admisibilității obținerii statutului de candidat independent. A fost examinat și subiectul cererii depuse repetat privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru susținerea candidei la funcția de președinte al Republicii Moldova, Ludmila Corsun. Examinând setul de acte, s-a constatat că e vorba de același obiect al cererii depuse pe 22 august 2024 și la care Comisia s-a expus, prin hotărârea nr. 2739 din 24 august, fiind invocat motivul necunoașterii limbii române de către pretendentă. În acest context, Comisia a decis că nu poate reexamina cererile depuse repetat de către Vasile Bolea și Ludmila Corsun.
Hotărâri privind alegerile
Comisia Electorală Centrală, în cadrul ședinței, a confirmat componența nominală a consiliilor electorale ale circumscripțiilor electorale municipale și raionale. Potrivit hotărârii CEC, președinții celor 37 consilii electorale ale circumscripțiilor electorale urmau să asigure convocarea primei ședințe pe data de 3 septembrie. Consiliile electorale urmau să constituie până la 15 septembrie secțiile de votare și până la 25 septembrie birourile electorale ale secțiilor de votare. De asemenea, în cadrul ședinței, CEC a acreditat experți internaționali pentru monitorizarea alegerilor din 20 octombrie 2024 și a aprobat un mesaj de interes public.
Anunțul lui Alexandr Stoianoglo
Alexandr Stoianoglo, candidatul desemnat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova la funcția de președinte al Republicii Moldova, a anunțat că a fost informat de Comsiai Electorală Centrală că listele de subscripție cu semnăturile colectate în sprijinul candidaturii sale pentru scrutinul din 20 octombrie întruneau toate criteriile legale necesare pentru înregistrarea sa în calitate de concurent electoral.
„Da” pentru MRM
Comisia Electorală Centrală a înregistrat Mișcarea Respect Moldova (MRM) în calitate de participant la referendum republican constituțional din 20 octombrie 2024, cu opțiunea „DA”.
Mesaj la Marea Dictare Națională
Șeful statului, Maia Sandu a venit cu un mesaj de Ziua națională a Limbii Române pentru toți cei peste 1700 participanții care s-au adunat să onoreze limba română la Marea Dictare Națională, eveniment desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din capitală și în 15 raioane din țară. Ulterior, Maia Sandu a vizitat Salonul Internațional de Carte Bookfest din Chișinău.
Vizita lui Klaus Iohannis
De Ziua Limbii Române, Președinta Maia Sandu l-a găzduit la Chișinău pe președintele României, Klaus Iohannis. Vizita sa a reafirmat sprijinul ferm și consistent al României pentru Republica Moldova. În cadrul vizitei, cei doi lideri au semnat și o Declarație comună pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova.
Mesaje de Ziua Limbii Române
Cu ocazia Zilei Limbii Române, mesaje de felicitare au adresat: președintele Maia Sandu, premierul Dorin Recean, președintele Parlamentului – Igor Grosu, candidații desemnați la prezidențiale – Irina Vlah, Andrei Năstase, Vasile Tarlev, dar și alți politicieni și partide – PLDM, PSDE.
Anunțul lui Vasile Bolea
Deputatul Vasile Bolea și echipa sa au anunțat că vor contesta din nou decizia Comisiei Electorale Centrale, prin care a fost refuzată înregistrarea grupului de inițiativă pentru susținerea lui Vasile Bolea în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova la alegerile din 20 octombrie.
sursa: Almanah Politic 2024







