Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Ambasadorul Jānis Mažeiks, aflat la final de mandat în Republica Moldova, informează TRIBUNA.
În cadrul întâlnirii, ministra i-a mulțumit ambasadorului pentru deschiderea, sprijinul și implicarea constantă manifestat pe parcursul mandatului. Veronica Mihailov-Moraru a subliniat că, în colaborarea pe segmentul justiției, au fost realizați pași importanți pentru apropierea de standardele europene și de nevoile cetățenilor.
Republica Moldova a beneficiat de susținerea Uniunii Europene în reforma justiției, combaterea corupției, consolidarea statului de drept și avansarea parcursului european. Ministra a accentuat că menținerea acestui parteneriat strategic este esențială pentru viitorul democratic al țării.








