[ X ]
Important6 August 2025 17:02

Creșterea utilizării energiei verzi în Republica Moldova va fi susținută de resurse oferite de Agenția Franceză pentru Dezvoltare

Creșterea utilizării energiei verzi în Republica Moldova va fi susținută de resurse oferite de Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD), în valoare de 25 de milioane de euro. Semnarea unui acord în acest scop a fost aprobată în ședința Cabinetului de miniștri, informează TRIBUNA. 

Acordul prevede realizarea Programului pentru tranziția energetică verde, care susține reforme majore în domeniul energiei, cu scopul de a spori eficiența energetică și de a reduce dependența de importuri. Este vorba despre dezvoltarea surselor regenerabile, modernizarea infrastructurii energetice, implementarea soluțiilor de eficiență energetică și sporirea protecției consumatorilor.

Pentru cetățeni, realizarea programului va fi resimțită prin locuințe mai eficiente energetic și mai ieftin de încălzit, energie produsă local, mai puțină poluare și sprijin pentru consumatorii vulnerabili. Prin investiții în clădiri publice și în modernizarea rețelelor energetice, programul va contribui la reducerea consumului de energie și a poluării mediului.

De menționat că, finanțarea este condiționată de realizarea unor reforme concrete, care vor aduce Republica Moldova mai aproape de standardele Uniunii Europene în domeniul energiei verzi și al protecției mediului.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...