[ X ]
Important24 Iulie 2025 09:00

(ACUM 1 AN) Anunțul lui Vasile Tarlev 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 24 iulie 2024. 

Anunțul lui Vasile Tarlev 

Vasile Tarlev, președinte al Partidului pentru Viitorul Moldovei, prim-ministru al țării în perioada 2001-2008, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că va candida independent la funcția de președinte al țării în cadrul alegerilor prezidențiale din 20 octombrie.

Informații de la CEC 

Comisia Electorală Centrală a informat că din 64 de partide politice, 49 au depus în termen raportul privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2024, în conformitate cu prevederile legale, prin intermediul subsistemului informatic SSI „Control Financiar”. 15 formațiuni nu și-au îndeplinit obligațiile de raportare în termenul și/sau condițiile stabilite, iar Comisia a pornit procese contravenționale. În același timp, Comisia a sesizat Ministerul Justiției pentru a întreprinde acțiuni în vederea limitării activității a 7 partide politice, care nu au depus la CEC rapoartele financiare, pentru anul 2023, precum și pentru primul semestru al anului 2024.

Întâlnirea lui Dorin Recean 

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Norvegiei în Republica Moldova, cu reședința la București, Siri Beate Barry, care își încheia mandatul în scurt timp.

Discuție cu Andrei Spînu 

Președintele Maia Sandu a discutat cu ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, despre realizările, din ultimii ani, în domeniul său de activitate.

Decizia Guvernului 

Guvernul, în ședință, a decis că, Ministerul Finanțelor va aloca, din contul mijloacelor financiare prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2024, circa 669 de mii de lei pentru acordarea compensațiilor persoanelor supuse represiunilor politice.

Întâlnirea Maiei Sandu cu Graham Paul 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu l-a primit pe Ambasadorul Republicii Franceze, Graham Paul, care își încheia mandatul în RM. Diplomatului i-a fost conferit „Ordinul de Onoare”.

Inițiativele BCS

În cadrul unui briefing, deputații Vladimir Odnostalco și Inga Sibova au prezentat inițiativele legislative ale Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) privind susținerea maternității și copilăriei.

Întâlnirea Tatianei Șevciuc cu Jānis Mažeiks

Președintele Curții de Conturi, Tatiana Șevciuc și Ambasadorul UE în Moldova, Jānis Mažeiks au discutat realizările și prioritățile de viitor ale CCRM în cadrul unei întrevederi.

Solicitarea lui Andrei Năstase 

Andrei Năstase, fost ministru de Interne, pretendent la șefia statului, s-a adresat președintelui țării și deputaților majorității parlamentare cu solicitarea de a adopta prin lege introducerea alocației lunare pentru copiii din Moldova.

Decizie privind alegerile 

Grigore Belostecinic, ex-deputat, despre care s-a vehiculat că va fi candidatul Partidului Social Democrat European (PSDE) la prezidențiale, a anunțat că a decis să nu candideze, după ce a avut discuții cu mai multe partide, inclusiv cu PSDE.

Încrederea în politicieni 

Sondajul realizat de Intellect Group, în perioada 8-17 iulie 2024, a arătat că șeful statului, Maia Sandu, se bucura  de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor – 27,4%. Ea era urmată de Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor  – cu 23% și de Ilan Șor, președintele Blocului Politic „Victorie” – cu 22,9%.

Precizările Guvernului 

Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, în cadrul unei conferințe, a declarat că, cheltuielile pentru Campania „Europa pentru Tine”, lansată de Guvern, erau suportate de Cancelaria de Stat. De asemenea, el a confirmat că Guvernul a integrat inscripția „Moldova Europeană” în semnătura electronică a cetățenilor, ca parte a campaniei sus-menționate.

sursa: Almanah Politic 2024

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Misiunea dificilă, dar nu imposibilă, a noului Guvern Premierul Vasile Tofan preia conducerea Guvernului într-o perioadă destul de complicată pentru ţară. ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...