[ X ]
Breaking news15 Iunie 2025 09:25

PSDE continuă Campania Națională de informare și consultare cu cetățenii -„Vocea ta contează!”

Partidul Social Democrat European (PSDE) continuă Campania Națională de informare și consultare cu cetățenii -„Vocea ta contează!”, ajungând de această dată în satul Hădărăuți, raionul Ocnița. Aici, discuțiile au fost sincere și constructive, concentrându-se pe dificultățile reale cu care se confruntă oamenii zi de zi: salarii și pensii insuficiente, tarife ridicate la gaz și energie electrică, creșterea continuă a prețurilor la produsele de primă necesitate, exodul tinerilor și depopularea satelor, informează TRIBUNA.

„În aceste condiții, viața pentru mulți a devenit o luptă permanentă pentru supraviețuire”, au spus localnicii.

Președintele PSDE, Ulianovschi Tudor, a subliniat că PSDE are soluții concrete pentru a stopa declinul și a reporni motoarele economiei.

„Avem în echipă oameni competenți, profesioniști care știu exact ce trebuie făcut pentru a relansa economia și a readuce viața în satele noastre. Moldova poate deveni o țară care produce și exportă, nu una care doar importă și așteaptă ajutoare”, a declarat Tudor Ulianovschi.

El a accentuat necesitatea susținerii producătorilor autohtoni, încurajării investițiilor locale și a creării unui mediu fiscal prietenos. „Statul trebuie să creeze condiții reale, ca oamenii să nu se teamă să-și deschidă o afacere, ci să fie motivați să producă, să investească și să rămână acasă”, a adăugat liderul PSDE.

Totodată, Tudor Ulianovschi a vorbit despre componenta socială a programului de țară al PSDE, care are ca priorități sprijinirea vârstnicilor, copiilor vulnerabili și persoanelor cu dizabilități. PSDE va implementa o reformă reală a sistemului de protecție socială, prin eliminarea agențiilor parazitare și redirecționarea banilor către servicii concrete pentru cei care au cea mai mare nevoie de ajutor.

Campania „Vocea ta contează!” va continua în toate raioanele Republicii Moldova. PSDE va merge din sat în sat pentru a asculta direct vocea oamenilor și a prezenta soluțiile sale pentru o Moldovă mai puternică.

PSDE pune Moldova pe primul loc, iar asta înseamnă grijă pentru oameni, respect pentru muncă și viziune pentru generațiile viitoare.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...