În cadrul ședinței plenare a Parlamentului, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adela Răileanu, a solicitat includerea pe ordinea de zi a audierii raportului de activitate al Consiliului Audiovizualului, informează TRIBUNA.
Potrivit deputatului, Codul Serviciilor Media Audiovizuale prevede că această instituție trebuie să prezinte anual, până la 1 martie, un raport de activitate, care ulterior urmează a fi dezbătut în plenul legislativului.
„Vrem şi noi să cunoaștem care sunt realizările acestei instituții, dacă e mulțumită de faptul că atribuțiile de bază i-au fost preluate de Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale. Apropo, nici în proiectul de modificare a codului propus în prezent şi nici în cel existent nu este indicat că Consiliul Audiovizualului poate acorda dreptul de a retrage licențe de emisie unei alte entități”, a declarat Adela Răileanu.
Majoritatea parlamentară PAS nu a susținut propunerea înaintată de fracțiunea BCS.







