[ X ]
Important22 Mai 2025 17:06

PAS a demarat seria consultărilor publice pentru elaborarea noului program de guvernare, în perspectiva alegerilor parlamentare

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a demarat seria consultărilor publice pentru elaborarea noului program de guvernare, în perspectiva alegerilor parlamentare. Prima întâlnire a avut loc ieri, iar principalele subiecte abordate au fost infrastructura și energia, informează TRIBUNA. 

La consultări au participat deputatul Radu Marian, alături de miniștrii Vladimir Bolea și Dorin Junghietu, precum și cetățeni, specialiști și reprezentanți ai societății civile.

„A fost o discuție foarte utilă, cu multe propuneri esențiale pentru îmbunătățirea acestor domenii”, a declarat Radu Marian.

PAS a decis să fundamenteze viitorul program electoral pe Planul Maiei Sandu pentru Moldova, care va constitui direcția de bază a guvernării pentru următorii patru ani. Propunerile primite în cadrul acestor consultări ne vor ajuta să îndeplinim angajamentul PAS pentru alegerile parlamentare – Să avem împreună grijă de viitorul Moldovei.

Consultările publice vor continua în perioada următoare pe alte domenii prioritare. 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...