[ X ]
Important29 Aprilie 2025 15:02

Proiect de lege: Poliția va fi regionalizată în trei direcții regionale și două teritoriale

Poliția va fi regionalizată în trei direcții regionale și două teritoriale. Mai exact, vor fi instituite trei direcții regionale de poliție – Nord, Centru și Sud, dar și două direcții teritoriale – a municipiului Chișinău și a UTA Găgăuzia. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost examinat de membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, informează TRIBUNA. 

Potrivit autorilor, regionalizarea poliției are drept scop reducerea cheltuielilor administrative, eficientizarea modului de gestionare funcțională, precum și furnizarea serviciilor publice de calitate și accesibile, în corespundere cu necesitățile cetățenilor.

Prin această propunere se urmărește reducerea timpului de reacționare a poliției cu minimum 15 minute. Acest lucru va fi posibil prin implementarea principiului celei mai apropiate patrule, chiar dacă incidentul are loc în alt sector sau raion.

Proiectul mai prevede delimitarea clară a sferei de competență a Poliției și a Inspectoratului General de Carabinieri (IGC). Astfel, la solicitarea Inspectoratului General de Carabinieri, Poliția va putea desfășura acțiuni de asigurare şi restabilire a ordinii şi securității publice. În concluzie, polițiștii vor fi responsabili de menținerea ordinii şi securității publice, iar carabinierii – de asigurarea şi restabilirea ordinii şi securității publice.

Documentul, elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, urmează a fi examinat în plenul Parlamentului.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...