[ X ]
Important29 Aprilie 2025 11:30

Cabinetul de miniștri a aprobat hotărârea privind acordarea ajutorului pascal

Cabinetul de miniștri a aprobat hotărârea privind acordarea suportului financiar unic destinat familiilor cu copii de până la 5 ani, copiilor cu dizabilități și persoanelor adulte cu dizabilități severe – în contextul sărbătorilor pascale. În total, de ajutor vor beneficia peste 230 de mii de persoane, informează TRIBUNA. 

Potrivit proiectului, copiii născuți în perioada 1 aprilie 2020 – 30 aprilie 2025, vor beneficia de un suport de 1500 de lei fiecare. Câte 5000 de lei vor primi copiii cu dizabilități, beneficiari ai alocațiilor de stat. De asemenea, persoanele adulte cu dizabilități severe vor primi câte 5000 de lei.

Ajutorul face parte din cel mai mare pachet de suport financiar alocat vreodată de Guvern – Bugetul +Plus. Valoarea totală a ajutorului este de 470 de milioane de lei. Plățile vor fi debursate începând cu 2 mai și vor fi oferite proactiv familiilor prin 3 modalități: pe cardul social existent, pe cardul bancar identificat de Guvern, introdus în bazele de date ale Casei Naționale de Asigurări Sociale sau în numerar, la oficiile poștale.

Ajutorul unic va fi oferit tuturor familiilor din Republica Moldova, dar și celor care locuiesc în diasporă. Din acest motiv, ridicarea plății în numerar va fi posibilă din 2 mai și până la sfârșitul acestui an pentru cetățenii care nu se află în țară și nu au posibilitate să ridice banii imediat. Toți beneficiarii vor primi o notificare prin SMS despre disponibilitatea plății. 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...