[ X ]
Important18 Aprilie 2025 11:07

Olesea Stamate - apel către foștii colegi din PAS: „E timpul ca fiecare să-și asume răspunderea”

Deputata Olesea Stamate, ieri, a semnat proiectul de hotărâre a Parlamentului privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă „pentru a face lumină în cazul modificărilor legislative legate de eliberarea deținuților pe viață” și a îndemnat pe foștii săi colegi din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) să semneze pentru susținerea acestuia, informează TRIBUNA.

„Proiectul este deschis pentru semnare. Orice deputat îl poate susține. Îi invit public, în mod special, pe foștii mei colegi din PAS, să susțină această inițiativă. Dacă într-adevăr doriți ca adevărul să iasă la iveală, demonstrați prin fapte, nu prin tăcere.

Până în acest moment, niciun deputat PAS nu a semnat proiectul”, a spus ea.

Olesea Stamate a remarcă că, „Parlamentul are șansa să arate transparență. E timpul ca fiecare să-și asume răspunderea”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova Autorităţile au demarat o serie de acţiuni importante ce vizează întreprinderile de stat şi aceasta este ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...