[ X ]
Alegeri17 Aprilie 2025 07:02

Parlamentul va aproba, astăzi, data alegerilor parlamentare

Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședinței în plen a Parlamentului din data de 17 aprilie. Deputații urmează să adopte o hotărâre de Parlament privind stabilirea datei alegerilor parlamentare, informează TRIBUNA.

De asemenea, vor fi examinate în lectura a doua modificările la Legea bugetului de stat pentru anul 2025 și la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul curent.

Pe agenda ședinței plenare a Parlamentului mai sunt incluse trei proiecte de lege pentru armonizarea legislației naționale cu legislația UE. În lectura întâi va fi dezbătut proiectul de lege privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în statele membre ale Uniunii Europene. Scopul proiectului de lege este de a contribui la asigurarea liberei circulații a mărfurilor între Uniunea Europeană și Republica Moldova. În lectura a doua vor fi discutate proiectele referitoare la acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor, reglementarea tarifelor de roaming cu statele membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, Parlamentul va examina în lectura întâi inițiativa ce prevede scutirea de la plata taxei de stat și taxei de timbru a victimelor violenței în familie în cazurile de partaj al averii și alte litigii patrimoniale, precum și proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind obținerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga. Deputații vor mai discuta propunerile de modificare a Codului familiei, inițiativa care prevede că Republica Moldova va participa la majorarea de capital al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Parlamentul se va întruni în ședință plenară joi, 17 aprilie, începând cu ora 10:00.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...