[ X ]
Alegeri17 Aprilie 2025 13:13

Doina Gherman: Dragi moldoveni, victoria la alegerile parlamentare va fi a voastră și doar a voastră!

Doina Gherman, vicepreședinte al Parlamentului și al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), afirmă că partidul din care face parte va câștiga la alegerile parlamentare, informează TRIBUNA. 

„Trăim timpuri vitrege, dar este limpede că Republica se dezvoltă. Este mai limpede ca niciodată că Republica Moldova merge în direcția corectă. Doar cine nu vrea să vadă, nu vede. Anul trecut a fost de mare încercare pentru națiunea noastră. Au vrut să ne dezbine – prin minciuni, prin sperietori, prin ură, șantaj și bani murdari. Unele partide politice și-au scos de vânzare deputați, primari, consilieri și organizații locale întregi. Dar țara noastră nu e de vânzare. Nici pentru 30 de arginți, nici pentru mai mult!”, a declarat ea.

Politiciana a spus că astăzi a fost stabilită data alegerilor parlamentare. „Suntem conștienți că dăm start unei curse contra cronometru. Minciunile vor fi și mai multe de acum încolo. Atacurile și mai aprige. Loviturile și mai agresive”, a precizat Doina Gherman.

În context, vicepreședinta Parlamentului a mai menționat: „Dragi moldoveni, de acasă și de oriunde-n lume, victoria la alegerile parlamentare va fi a voastră și doar a voastră. Răbdarea v-a fost pusă la încercare de prea multe ori, dar eu știu un lucru – când moldovenii se unesc, se urnesc munții din loc. Iar unde-s mulți, puterea crește. Cu Doamne ajută pentru Moldova!”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...