[ X ]
Important27 Martie 2025 10:38

„INIMA MOLDOVEI” lansează campania de nivel republican - „Eroii Marii Victorii”. Irina Vlah: Oamenii trebuie să cunoască numele adevăraţilor eroi, faptele lor

Partidul Republican „INIMA MOLDOVEI” anunţă despre demararea unei ample campanii de nivel republican – „Eroii Marii Victorii”, informează TRIBUNA. 

Campania este dedicată aniversării de 80 de ani ai victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei şi va fi implementată din acest moment până la începutul lunii mai.

În cadrul campaniei, membrii şi activiştii Partidului Republican „Inima Moldovei” îi vor vizita pe veterani, pe membrii familiilor celor care nu mai sunt în viaţă şi vor aduna crâmpei cu crâmpei istoriile lor.

Irina Vlah, liderul formațiunii, au spus că vor prezenta public şi periodic istoria celor care au luptat împotriva fascismului, şi-au jertfit viaţa şi sănătatea pentru ca noi să trăim în pace.

„Oamenii trebuie să cunoască numele adevăraţilor eroi, faptele lor, iar aceasta ne va ajuta nu doar să-i onorăm, dar şi să înţelegem cât de mare a fost sacrificiul pe care l-au făcut”, a subliniat ea.

Politiciana a mai spus că, un scop al campaniei va fi şi descurajarea acţiunilor celor care astăzi încearcă să falsifice istoria, făcând eroi din fascişti, iar pe adevăraţii eroi încercând să-i treacă în umbră.

„Nu vom permite falsificarea istoriei! Nu vom permite nimănui să atenteze la trecutul nostru, la fapta eroică a taţilor, buneilor şi străbuneilor noştri! Atâta timp cât vom şti să ne cinstim trecutul, vom avea şanse la un prezent şi la un viitor demn!”, a declarat Irina Vlah.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...