TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 2 martie 2024.
Întâlnirile lui Mihai Popșoi
În marja Forumul Diplomației de la Antalya, vicepremierul Mihai Popșoi a avut întrevederi cu omologii săi din Elveția, Ungaria, Kazahstan și Serbia.
Titluri conferite de șeful statului
Cu ocazia aniversării a 55 de ani de la fondarea Orchestrei de Muzică Populară ,,Folclor” a Filarmonicii Naționale ,,Serghei Lunchevici”, Președintele Maia Sandu a conferit titluri onorifice mai multor artiști.
Evenimente dedicate Zilei Memoriei și Recunoștinței
Ministerul Afacerilor Interne a organizat o serie de evenimente solemne cu ocazia Zilei Memoriei și Recunoștinței, comemorând eroii căzuți în conflictul armat din anul 1992, care au luptat pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova. Ziua a început cu o depunere de flori la sediul MAI. Ceremonia a continuat cu un miting solemn, unde personalități marcante, inclusiv Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și Președintele Parlamentului, Igor Grosu, au fost prezente, accentuând importanța acestei zile pentru întreaga națiune. Evenimentele au inclus de asemenea, un serviciu divin solemn organizat în Catedrala Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, unde reprezentanții statului au onorat memoria celor căzuți. Unul dintre momentele esențiale ale comemorării a fost depunerea de flori la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, un act simbolic de recunoaștere a trecutului eroic. A urmat și Marșul Memoriei până la Complexul Memorial „Eternitate”. Cu mesaje dedicate Zilei Memoriei și Recunoștinței au mai venit: Premierul Dorin Recean; liderul PLDM, Vlad Filat; liderul PSDE, Ion Sula.
Conducerea PSDE – la Roma
Președintele Partidul Social Democrat European (PSDE), Ion Sula și vicepreședintele responsabil de cooperare internațională, Eremei Priseajniuc, au participat, în perioada 1-2 martie 2024, la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni, desfășurat la Roma, Italia. Acolo ei s-au reîntâlnit cu conducerea PSD România.
Premieră pentru PAS în 2024
A avut loc primul Consiliu Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din 2024. La eveniment au participat și: președintele Senatului român, președintele PNL, Nicolae Ciucă, europarlamentarii Siegfried Mureșan și Rareș Bogdan. Cei prezenți au discutat despre alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană.
Conducerea PSRM – la podul de la Vadul lui Vodă
Conducerea PSRM, împreună cu deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, membrii și susținătorii PSRM, au depus o coroană de flori la podul de la Vadul lui Vodă în memoria celor căzuţi în tragicele evenimente din 1992.
CUB Junior și-a ales conducerea
Organizația de tineret a Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, CUB Junior, și-a ales, în cadrul Adunării generale, reprezentanții în organele de conducere. Ion Bulgac a fost reales președinte.
Igor Dodon – în raioane
Igor Dodon, liderul socialiștilor, a mers la Mănăstirea Țigănești cu hramul adormirii Maicii Domnului, situată în raionul Strășeni. Ulterior, el a mers și a discutat cu conducerea organizațiilor teritoriale ale Partidului Socialiștilor din Drochia și Florești, și cu conducerea satului Cotova.
sursa: Almanah Politic 2024







