[ X ]
Important26 Februarie 2025 12:55

Guvernul a aprobat o hotărâre pentru eficientizarea programelor de stat pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii

Sectorul privat va beneficia de condiții mai bune de finanțare din partea statului. Guvernul a aprobat o hotărâre care are drept scop eficientizarea programelor de stat pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM), informează TRIBUNA. 

Noile măsuri vor facilita accesul afacerilor la finanțare, fiind redusă birocrația și încurajată dezvoltarea economică. Reglementările urmăresc uniformizarea prevederilor celor șapte programe de stat pentru ÎMM-uri și eliminarea discrepanțelor privind cumularea sprijinului financiar, care limitează accesul întreprinderilor la resurse.

În același timp, modificările au drept scop creșterea transparenței și stimularea competitivității economice. Astfel, manualele operaționale și ghidurile de înscriere la programe, care vor conține îndrumări clare cu privire la criteriile de eligibilitate și procesul de monitorizare, vor fi publicate pe pagina oda.md.

Totodată, vor fi incluse servicii de consultanță pentru planificarea afacerii și obținerea finanțării, ceea ce va facilita accesul ÎMM-urilor la resurse financiare și suport pentru dezvoltarea afacerilor.

La fel, vor fi integrate reglementări care vor permite întreprinderilor fără resurse suficiente să acopere cofinanțarea din Fondul de garantare a creditelor sau prin instrumente financiare oferite de Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei (FACEM).

Prin urmare, întreprinderile vor putea combina finanțarea din granturi și credite, ceea ce va crește accesul la resurse pentru investiții și va spori competitivitatea și productivitatea ÎMM-urilor.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impozitarea tranzacţiilor imobiliare – o temă de discuţii care trebuie tratată cu maximă atenţie Situaţia de pe piaţa imobiliară continuă să rămână una îngrijorătoare. Datele oficiale arată că numărul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...