[ X ]
Important27 Ianuarie 2025 13:30

SPPS, la 33 de ani. Premierul: „Voi nu aveți o profesie, aveți o dedicație și un angajament și acest angajament este pe viață”

Prim-ministrul Dorin Recean a felicitat, astăzi, angajații Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) cu prilejul împlinirii a 33 de ani de la crearea acestuia. Evenimentul a fost marcat și prin inaugurarea Centrului multidisciplinar „Mihai Eminescu” al SPPS, informează TRIBUNA. 

Prim-ministrul a remarcat dedicația și capacitatea de adaptare a Serviciului de Protecție și Pază de Stat, demonstrată de-a lungul celor 33 de ani de activitate.

„Voi nu aveți o profesie, aveți o dedicație și un angajament și acest angajament este pe viață. Republica Moldova, prin intermediul SPPS, este parte a securității regionale. La summitul Comunității Politice Europene ați demonstrat o asigurare impecabilă a siguranței și securității unui eveniment de talie internațională”, a spus premierul.

Referitor la deschiderea noului centru multidisciplinar al SPPS, premierul a subliniat că Guvernul va continua să facă investiții pentru a se adapta noilor provocări de securitate. „Avem tot mai multe amenințări cibernetice și vom investi atât în capacitatea SPPS, cât și a celorlalte instituții ale statului”, a menționat șeful Executivului.

Prim-ministrul a mulțumit partenerilor de dezvoltare care au finanțat construcția noului centru, destinat pregătirii teoretice a ofițerilor. Proiectul a fost realizat cu sprijinul oferit de România, Bulgaria, Cehia și Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare TIKA.

În cadrul evenimentului, mai mulți ofițeri ai SPPS au primit Diploma de onoare a Guvernului Republicii Moldova, în semn de apreciere pentru contribuţia valoroasă în asigurarea protecției demnitarilor, precum şi cu prilejul celor 33 de ani de la crearea Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...