[ X ]
Important23 Ianuarie 2025 16:22

Viceprim-ministrul Popșoi a avut o întrevedere cu președinta Adunării Naționale a Republicii Slovenia

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu președinta Adunării Naționale a Republicii Slovenia, Urška Klakočar Zupančič, aflată într-o vizită de lucru la Chișinău, informează TRIBUNA. 

Interlocutorii au abordat prioritățile strategice de cooperare ale celor două state, cu accent pe consolidarea relațiilor bilaterale. Ministrul Mihai Popșoi a mulțumit pentru sprijinul Sloveniei oferit prin proiecte de dezvoltare, în special în domeniul economic și al protecției mediului, și a exprimat deschiderea pentru identificarea unor noi domenii de cooperare reciproc avantajoase.

Oficialii au evidențiat progresele înregistrate de autoritățile de la Chișinău în contextul reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană și au subliniat importanța continuării colaborării strânse la acest capitol. În context, președinta legislativului sloven a reafirmat angajamentul țării sale de a susține parcursul european al Republicii Moldova și disponibilitatea de a împărtăși din experiența Republicii Slovenia, în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impozitarea tranzacţiilor imobiliare – o temă de discuţii care trebuie tratată cu maximă atenţie Situaţia de pe piaţa imobiliară continuă să rămână una îngrijorătoare. Datele oficiale arată că numărul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...