TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 20 ianuarie 2024.
Conducerea LOC, în ședință
Consiliul Național al Ligii Orașelor și Comunelor s-a convocat în ședință, în vederea consolidării acțiunilor LOC în procesul de creare a viitorului bloc politic și electoral, împreună cu Platforma DA și Partidul Schimbării. Activul formațiunii a desemnat delegații săi în viitorul staff comun al blocului, în număr de 4 persoane: copreședinții LOC, Alexandru Bujorean, Anatolie Dimitriu, Constantin Cojocari și Vlad Darie, membru al OT Ialoveni a LOC, deputat în primul Parlament.
Îndemnul lui Ion Ceban
Ion Ceban, primarul capitalei, președintele Mișcării Alternativa Națională, a venit cu o declarație, în care a afirmat că guvernarea făcea totul „pentru a desființa statul Republica Moldova”. El i-a îndemnat pe cei de la conducerea țării să demisioneze. În replică, Andrei Spînu, vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate, a spus că „Ion Ceban, în ultima perioadă, își arată din ce în ce mai des caracterul adevărat: dezechilibrat, isteric și mincinos”.
sursa: Almanah Politic 2024







