[ X ]
Important15 Ianuarie 2025 17:01

Socialiștii au depus flori la bustul marelui poet Mihai Eminescu

Astăzi, cu ocazia aniversării a 175-a de la nașterea lui Mihai Eminescu, deputații, consilierii municipali și activiștii PSRM au depus flori la bustul marelui poet din Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt”, informează TRIBUNA. 

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, în Botoșani. Poet, prozator și jurnalist, Eminescu este recunoscut drept unul dintre marii poeți ai secolului al XIX-lea, inclusiv la nivel universal. Operele sale celebre, precum Luceafărul, Scrisorile, Odă (în metru antic), explorează teme universale – dragostea, trecerea timpului, condiția umană și relația dintre om și cosmos – fiind profund apreciate de cititorii din întreaga lume.

Traducerile multiple ale creațiilor sale au contribuit la recunoașterea internațională a geniului său poetic, stabilindu-l ca un reper de necontestat în patrimoniul cultural mondial.

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...