[ X ]
Important13 Ianuarie 2025 06:30

Liga Orașelor și Comunelor și-a constituit organizația de tineret 

Liga Orașelor și Comunelor (LOC) a anunțat despre constituirea Organizației de Tineret a partidului, informează TRIBUNA.

Conducerea formațiunii spune că tinerii sunt cea mai mare valoare a unei națiuni și de rolul pe care li-l oferim în procesul de administrare a treburilor publice, depinde cum vă arata țara noastră în următorii ani.

“Desigur, pentru a crește o nouă elită politică e nevoie de timp și cunoștințe acumulate de cei care, pășesc cu interes primii pași în acest domeniu nou, responsabil dar și foarte interesant.

În ziua de sâmbătă, tinerii din cadrul Ligii Orașelor și Comunelor, partid membru al Blocul Împreună, au beneficiat de o instruire utilă din partea Institutului Național Democratic (NDI), care a deschis pentru fiecare din ei, noi orizonturi și perspective de implicare politică.

În ziua de duminică, a avut loc Conferința de constituire a Organizației de Tineret a LOC, în cadrul căreia a fost aleasă conducerea structurii dar și Biroul Executiv al organizației, înbinând energia tinerilor studenți cu experiența unor tineri deja realizați în diverse domenii publice și private”, a anunțat partidul.

De asemenea, în comunicatul LOC se menționează: “Tinerii aleg să adere la LOC pentru că cred în statul construit de jos în sus și pentru că viitorul european al țării noastre este la fel un crez al lor.

Iar pentru un astfel de viitor, sunt gata să se implice activ în anul electoral 2025, alături de Liga Orașelor și Comunelor”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...